Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 25 martie 2021. Ce nu ai voie să faci de Buna Vestire

Calendar ortodox 25 martie 2021. Ce nu ai voie să faci de Buna Vestire

BUNA VESTIRE 2021. Buna Vestire, cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an.

Calendar ortodox 25 martie 2021. Ce nu ai voie să faci de Buna Vestire
Sursa foto: Pixabay.com
de Georgiana Adam    |    24 Mar 2021   •   20:00

BUNA VESTIRE 2021. Buna Vestire este o sărbătoare creştină care se celebrează pe data de 25 martie a fiecărui an în amintirea momentului anunţării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel că va concepe şi va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Tradiţia spune că de Buna Vestire oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul. 

În Bucovina nu se pun ouă la cloşcă de Buna Vestire, deoarece se consideră că puii ar putea ieşi cu două capete şi patru picioare.

BUNA VESTIRE 2021. De Buna Vestire se poate ara, însă nu se poate semăna, ca să nu mănânce păsarile boabele de sub brazdă. Tot atunci, gospodinele din Maramureş adună lucrurile care nu mai sunt de folos de prin curţi şi le dau foc.

Buna Vestire. Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire. Ce se întâmplă cu cei care mănâncă pește în această zi 

Datorită faptului că în această zi este dezlegare la pește, o superstiție spune că persoana care gustă în această zi pește se va simți întregul an precum peștele în apă.

BUNA VESTIRE 2021. Tradiţia creştină spune că de Buna Vestire se mănâncă peşte, deoarece este alimentul pe care Iisus Mântuitorul l-a mâncat. ”După Înviere, Iisus a mâncat peşte fript şi fagure de miere ca să-şi încredinţeze ucenicii că a Înviat.

Peştele are o simbolistică aparte în lumea creştină. În tradiţia bisericii, în primul secol, atunci când creştinii erau prigoniţi, ei puneau simbolul peştelui pe case sau porţi pentru a se recunoaşte unii pe alţii”, spune părintele Paul Tudorache, potrivit Adevărul.ro.

Buna Vestire. Ce trebuie să faci pe data de 25 martie în casă pentru a avea noroc tot anul

De Buna Vestire se spune că este bine ca în pragul casei să punem pâine şi sare, pentru hrana îngerilor, care ne vor veghea tot anul.

Citiți și: Sărbătoare 25 martie. În fiecare an prăznuim prima celebrare a Maicii Domnului

×
Subiecte în articol: Buna Vestire 2021 calendar ortodox
Parteneri
Nouă metodă de înșelătorie în România în numele ministrului Energiei
x close