Papa Francisc a ajuns în România pe 1 iunie 2019. Timp de trei zile, sute de mii de oameni au participat la evenimentele publice organizate în Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, de multe ori înfruntând cu stoicism vremea care nu a fost tocmai prietenoasă. Printre altele, Suveranul Pontif le-a spus atunci credincioșilor, în limba română: „Vă rog frumos să nu uitați să vă rugați și pentru mine”.
Lumea a primit astăzi vestea trista Papa Francisc a plecat dintre noi, în a doua zi de Paște.
La Șumuleu Ciuc, ziua vizitei Suveranului Pontif a pornit cu ploaie torențială, însă la sosirea Papei norii s-au dispersat și s-a făcut lumină, iar cei prezenți au putut participa la harul papal. Papa a adus atunci cadou un trandafir de aur care este expus în biserică.
› Vezi galeria foto ‹
Foarte mulți români vin acum să vadă trandafirul alături de statuia Sfintei Maria făătoare de minuni. Deja au venit în număr mare pentru a se ruga pentru binecuvântarea Papei. Turiștii ajunși duminică acolo au spus că moartea lui este o pierdere mare pentru toată lumea de pe glob.
Discursul Papei Francisc la întâlnirea cu Patriarhul Daniel
„Acum douăzeci de ani, în faţa acestui Sfânt Sinod, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: 'Am venit să contemplu Chipul lui Hristos gravat în Biserica dumneavoastră; am venit să venerez Chipul suferind, zălogul unei speranţe reînnoite'. Şi eu am venit aici ca pelerin, frate pelerin, ce doreşte să vadă chipul Domnului în chipul fraţilor; privindu-vă, vă mulţumesc din inimă pentru primirea voastră”, a spus Papa Francisc, la întâlnirea cu Sinodul Permanent al BOR de la Palatul Patriarhal.
Suveranul Pontif a afirmat că întâlnirea Papei Ioan Paul al II-lea cu Patriarhul Teoctist a fost un „dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la reînflorirea relaţiilor dintre ortodocşi şi catolici în România, ci şi la dialogul dintre catolici şi ortodocşi în general”.
„Călătoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o întreprindea într-o ţară majoritar ortodoxă, a deschis calea altor evenimente asemănătoare”, a arătat Papa Francisc.
Sanctitatea Sa a amintit de „strigătul spontan” de „Unitate, unitate!” de la Bucureşti din timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea.
„A fost un anunţ de speranţă izvorât din Poporul lui Dumnezeu, o profeţie care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi şi trezi fraternitatea care deja ne uneşte. Să mergem împreună cu puterea memoriei. Nu cu memoria nedreptăţilor suferite sau pricinuite, a judecăţilor şi a prejudecăţilor, care ne închid într-un cerc vicios şi ne determină să avem atitudini sterile, ci cu memoria rădăcinilor, a primelor secole în care Evanghelia, vestită cu îndrăzneală şi spirit profetic, a întâlnit şi luminat noi popoare şi culturi, a martirilor din primele veacuri, a Sfinţilor Părinţi mărturisitori ai credinţei, ai sfinţeniei trăite zilnic şi propovăduite de atâtea persoane simple care împărtăşesc acelaşi Cer. Datorită lui Dumnezeu, rădăcinile noastre sunt sănătoase şi puternice şi, chiar dacă crescând au suferit deformările şi încercările timpului, suntem chemaţi, asemenea psalmistului, să ne amintim cu recunoştinţă de ceea ce Domnul a făcut în noi, să-i înălţăm Lui un imn de laudă unii pentru ceilalţi.
Amintirea paşilor făcuţi împreună ne încurajează să înaintăm spre viitor având conştiinţa diferenţelor, cu siguranţă, dar mai ales regăsind mulţumirea atmosferei de familie, reînsufleţind memoria comuniunii care, ca o făclie, să lumineze paşii drumului nostru. Să mergem împreună în ascultarea Domnului. Ne este exemplu ceea ce a făcut Hristos în ziua Paştelui, pe când mergea împreună cu ucenicii pe drumul spre Emaus. Ei discutau despre cele întâmplate, despre neliniştile, îndoielile şi întrebările lor. Domnul i-a ascultat cu răbdare şi le-a vorbit cu inima deschisă, ajutându-i să înţeleagă şi să discearnă evenimentele. Şi noi avem nevoie să-l ascultăm împreună pe Domnul, mai ales în aceste ultime timpuri, în care drumurile lumii au dus la rapide schimbări sociale şi culturale”, a afirmat Papa Francisc.
Sanctitatea Sa a subliniat că legăturile de credinţă care unesc cele două biserici datează din vremea Apostolilor, în special de la legătura care îl unea pe Petru de Andrei. „Ei ne amintesc că există o fraternitate de sânge care ne precedă şi care, ca un izvor tăcut şi dătător de viaţă, n-a încetat niciodată, de-a lungul secolelor, să ude şi să susţină drumul nostru”, a spus Sfântul Părinte.
El a vorbit şi despre martiri.
„Aici - ca şi în multe alte locuri din timpurile noastre - aţi simţit Paştele morţii şi al învierii: atâţia fii şi atâtea fiice ai acestei ţări, din diferite Biserici şi comunităţi creştine, au îndurat vinerea persecuţiei, au trecut prin sâmbăta tăcerii, au trăit duminica renaşterii. Atâţia martiri şi mărturisitori ai credinţei! Mulţi, aparţinând diferitor confesiuni, nu demult au stat unul lângă altul în închisori, sprijinindu-se reciproc. Exemplul lor stă astăzi înaintea noastră şi înaintea noilor generaţii care n-au cunoscut acele condiţii dramatice. Motivul pentru care au suferit până acolo încât şi-au dat viaţa este o moştenire prea preţioasă ca să fie uitată şi nerespectată. Este o moştenire comună care ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm de fratele care o împărtăşeşte. Uniţi cu Hristos în suferinţă şi în durere, uniţi de către Hristos în Înviere ca 'şi noi să umblăm într-o viaţă nouă”, a transmis Suveranul Pontif.
Momentul culminant al vizitei Papei în România l-a reprezentat ceremonia de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri torturaţi şi prigoniţi de regimul comunist, care s-a desfăşurat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.
Discursul Papei Francisc la Blaj, în fața a peste 100.000 de pelerini
“Învăţătorule, cine a păcătuit, că s-a născut orb, el sau părinţii lui ! (In 9,2). Această întrebare, pe care discipolii i-o adresează lui Isus, provoacă o serie de reacţii şi de acţiuni care vor însoţi toată pagina evanghelică şi punând în evidenţă ceea ce cu adevărat orbeşte inima omului.
Isus, ca şi discipolii său, îl vede pe orbul din naştere, este capabil să-l recunoască şi să-l pună în centru. După ce a declarat că orbirea sa nu era rodul păcatului, amestecă praful pământului cu saliva sa şi îi unge ochii; apoi îi porunceşte să se spele în apa Siloe.
După ce s-a spălat, orbul îşi recapătă vederea. Este interesant să remarcăm faptul că minunea este relatată doar în două versete, toate celelalte îndreptând atenţie nu spre orbul vindecat, ci spre discuţiile care se nasc de aici.
Se pare că viaţa sa şi în mod special vindecarea sa devin un fapt banal, anecdotic sau motiv de controversă, chiar de iritare şi de neplăcere.
Orbul vindecat este mai întâi luat la întrebări de mulţimea nedumerită, apoi de farisei; aceştia îl interoghează şi pe părinţii săi.
Pun la îndoială identitatea omului vindecat, apoi neagă acţiunea lui Dumnezeu, invocând drept scuză faptul că Dumnezeu nu acţionează în zi de sâmbătă; ajung până acolo încât pun la îndolială că acel om s-ar fi născut orb.
Toată această scenă şi toate discuţiile fac să se întrevadă cât este de greu să se înţeleargă acţiunile şi priorităţile lui Isus, care îl pune în centru pe acela care trăia la periferie, mai ales atunci când unul gândeşte că primatul îl deţine şi nu iubirea Tatălui, care vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii (cf. I Tim 2,4); orbul trebuia să convieţuiască nu numai cu propria-I orbire, dar şi cu orbirea acelor care îl înconjurau.
Astfel sunt împotrivirile şi ostilităţile care se nasc în inima omului atunci când în centru, în loc să fie persoanele, sunt puse interesele particulare, etichetele, teoriile, abstracţiile şi ideologiile, care, pe unde trec, nu fac altceva decât să orbească totul şi pe toţi.
În schimb, logica Domnului este diferită: departe de a se ascunde, în lipsa de acţiune sau în abstracţie ideologică, caută persoana, cu chipul său, cu rănile sale şi cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare şi nu se lasă înşelat de discursuri ce nu sunt în măsură să dea întâietate şi să pună în centru ceea ce este important cu adevărat.
Aceste ţinuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferinţa oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau regimului este mai puternică decât viaţa şi se pune deasupra a toate, ca normă a vieţii înseşi şi a credinţei persoanelor, când capacitatea de decizie, libertatea şi spaţiul pentru creativitate este redus şi de-a dreptul eliminate (cf. Enc. Laudato si, 108).
Voi aţi suferit din cauza discursurilor şi acţiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea şi distrugerea aceluia care nu putea să se apere şi reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei şapte Episcopi Greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclaim Fericiţi.
În faţa persecuţiei aprige din partea regimului, ei au dat dovadă de o credință și de o iubire pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor bieserică.
Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporul român o prețioasă moștenire pe are o putem sintetiza în două cuvinte libertate și milostivenie.
Gândidu-mă la libertate, nu pot să nu remarc faptul că celebrăm această Dumnezeiască Liturghie pe „Câmpia Libertății”. Acest loc semnificativ evocă unirea Poporului dumneavoastră care s-a realizat în divinitatea exprimărilor religioase: aceste lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogădățește și caracterizează cultura și identitatea națională română.
Noii Fericiți au suferit și și-au sacrificat viața, opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane.
În aceea perioadă de tristă amintire, viața comunității catolice era pusă la grea încercarede regimul dictatorial și ateu: toți episcopii și mulți credincioși ai Bisericii Greco Catolice și ai Bisericii Catolice de Rit Latin au fost prigoniți și condamnați la închisoare.
Vestea tristă că Papa Francisc a murit a luat prin surprindere comunitatea din Blaj și nu numai. Cei de la Arhiepiscopia Catolică din Blaj au amenajat în Catedrala Catolică un loc unde au pus un tablou cu Sfântul Părinte dar și tronul pe care a stat Papa Francisc când a venit la Blaj în 2019.
Tronul papal a fost folosit de Sfântul Părinte în timpul slujbei de beatificare a episcopilor Catolici. Tronul a fost confecționat special pentru acel eveniment.
Discursul Papei Francisc la întâlnirea cu comunitatea de romi din Blaj
Iubiți frați și surori,
Sunt bucuros să vă întâlnesc și vă mulțumesc pentru primirea voastră. Tu, părinte Ioan, nu greșești când afirmi acel adevăr, pe cât de sigur, pe atât de uitat de multe ori: în Biserica lui Cristos este loc pentru toți. Dacă n-ar fi așa n-ar fi Biserica lui Cristos. Biserica este loc de întâlnire și trebuie să ne amintim asta nu ca un slogan frumos, ci ca parte din cartea noastră de identitate în calitate de creștini. Ne-ai amintit de aceasta, dându-l ca exemplu pe episcopul martir Ioan Suciu, care a știut să traducă în faptă, în gesturi concrete, dorința lui Dumnezeu Tatăl de a se întâlni cu fiecare persoană în prietenie și împărtășire. Evanghelia bucuriei se transmite prin bucuria întâlnirii, fiind conștienți că avem un Tată care ne iubește. Priviți de El, înțelegem cum să ne privim între noi. Cu acest spirit am dorit să vă strâng mâinile, să vă privesc în ochi, să vă las să intrați în inima mea, în rugăciune, încrezător că voi avea și eu un loc în rugăciunea voastră și în inima voastră.
Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor și a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, nici măcar cei catolici, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta, aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare în numele Bisericii Domnului și vouă, pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat, sau v-am privit într-o manieră greșită, cu privirea lui Cain și nu cu cea a lui Abel, și nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră. Pentru Cain nu contează fratele său. Prin indiferență, alimentăm prejudecăți și instigăm la ură. De câte ori nu judecăm în mod nechibzuit, folosind cuvinte care rănesc, cu atitudini care seamănă ură și creează distanțe! Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte. Nu suntem creștini pe deplin și nici măcar umani, dacă nu știm să vedem persoana înainte de acțiunile sale, înainte de judecățile și prejudecățile noastre.
În istoria omenirii, există mereu și Abel și Cain. Există mâna întinsă și mâna care lovește. Există deschidere la întâlnire și închidere din cauza divergențelor. Există primire și există excludere. Există acel care vede în celălalt un frate și cel care îl vede pe celălalt ca pe o piedică în drumul său. Există civilizația iubirii și există civilizația urii. În fiecare zi trebuie să alegem între a fi Abel sau Cain. Ca în fața unei răscruci de drumuri, suntem chemați să facem o alegere decisivă: să mergem pe calea împăcării sau pe cea a răzbunării. Să alegem calea lui Isus. Este o cale mai istovitoare, dar este aceea care duce la pace. Și trece prin iertare. Să nu ne lăsăm duși de valul răutăților care ne macină înlăuntrul nostru: fără ranchiună. Fiindcă niciun rău nu îndreaptă un alt rău, nicio răzbunare nu răscumpără vreo nedreptate, niciun resentiment nu-i face bine inimii, nicio închidere în sine nu apropie.
Dragi frați și surori, voi, ca popor, aveți un rol de protagoniști pe care să vi-l asumați și nu trebuie să vă fie frică să împărtășiți și să oferiți acele trăsături specifice care vă definesc, care vă marchează drumul și de care avem atât de mare nevoie: valoarea vieții și a familiei, în sens larg (veri, unchi, …); solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul și ocrotirea celor mai slabi din comunitate, prețuirea și respectarea celor în vârstă – aceasta este o mare valoare pe care voi o aveți -; simțul religios al vieții, spontaneitatea și bucuria de a trăi. Să nu privați societatea în care vă aflați de aceste daruri, dar să fiți disponibili și să primiți toate acele lucruri bune pe care ceilalți vi le pot oferi și aduce. De aceea, doresc să vă invit să mergem împreună, acolo unde sunteți, în construirea unei lumi mai umane, trecând peste temeri și suspiciuni, lăsând să cadă barierele care ne despart pe unii de alții, alimentând încrederea reciprocă în căutarea răbdătoare și nicicând zadarnică a fraternității. Să ne angajăm să mergem împreună, cu demnitate: demnitatea familiei, demnitatea de a ne câștiga pâinea cea de toate zilele – asta, da, te face să mergi înainte – și demnitatea rugăciunii. Mereu privind înainte (cf. Întâlnire de rugăciune cu poporul rom și sinti, 9 mai 2019).
Aceasta este ultima întâlnire din cadrul vizitei mele în România. Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a avea diferite întâlniri. V-am întâlnit pe voi, am întâlnit atâția oameni, pentru a face o punte între inima mea și inima voastră. Și acum mă întorc acasă, mă întorc îmbogățit, luând cu mine locuri și momente, dar mai ales fețele voastre. Fețele voastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine. Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugați pentru mine! Mulțumesc!
[Tatăl nostru în română]
Acum vă voi da o binecuvântare. Și aș vrea să binecuvântez toată familia voastră, pe toți prietenii voștri, pe toți cei pe care-i cunoașteți.
[Binecuvântare]
Pe curând!
Papa Francisc era cunoscut ca un propovaduitor al unității și egalități. De aceea, când a ajuns în vizită la Blaj a ținut morțiș să meargă în comunitatea de romi unde a sfințit o biserică. Enoriașii simt acum un gol în suflet dupa moartea Suveranului Pontif. Ei au apreciat mesajul de comuniune pe care îl propovăduia acesta și speră ca următorul papă să fie la fel ca și Papa Francisc.
Discursul Papei Francisc la Palatul Cotroceni
”Mă bucur să mă aflu în frumoasa dumneavoastră ţară, la 20 de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea, în momentul în care România, pentru prima dată de când face parte din Uniunea Europeană, deţine în acest semestru Preşedinţia Consiliului UE. Momentul acesta este potrivit pentru a avea o privire de ansamblu asupra celor 30 de ani de când România s-a eliberat de un regim care oprima libertatea civilă şi religioasă şi o izola de celelalte ţări europene şi care, pe lângă aceasta, dusese la stagnarea economiei şi la epuizarea forţelor sale creatoare. În acest timp, România s-a angajat într-un proiect democratic, printr-un pluralism al forţelor politice şi sociale şi prin dialogul între acestea, având drept scop recunoaşterea esenţială a libertăţii religioase şi integrarea deplină a ţării în contextul internaţional mai larg. Se impune să recunoaştem că, în ciuda numeroaselor dificultăţi şi lipsuri, România a făcut mulţi paşi înainte pe acest drum”, a transmis Papa Francisc, la întâlnirea cu autorităţile statului, societatea civilă şi corpul diplomatic, pe care a avut-o în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.
În ceea ce privește fenomenul imigrației, Suveranul Pontif a declarat că este un fenomen care ridică probleme.
Papa Francisc în România. „Trebuie să recunoaștem că transformările generate spre o nouă eră au adus cu sine odată cu beneficiile și apariția unor inevitabile obstacole și a unor consecințe nu ușor de rezolvat. Mă gândesc la fenomenul imigrației care a angrenat mai multe milioane de persoane care și-au lăsat casa și patria pentru a căuta noi oportunități de lucru și viață demnă”, a subliniat Sanctitatea Sa Papa Francisc.
Suveranul Pontif a declarat că dorește României o societate în care cei mai slabi și cei mai săraci să nu fie considerați obstacole, subliniind faptul că o societate care se preocupă de soarta celor mai dezavantajați se poate numi o societate civilă.
„Reveniți la sufletul propriului popor, așa trebuie să ducem mai departe poporului”, a adăugat Sanctitatea Sa Papa Francisc.
Ştiri video recomandate
