Învierea Mântuitorului, mărturie a triumfului asupra morţii, aruncă asupra zilelor ce-i urmează lumina puternică a biruinţei asupra întunericului. De aceea, în popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomei – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet ce părăseşte pieritoarea lumea a trupului.
Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot „Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate.
De asemenea, se spune că sunt primite în Rai, anume în această perioadă, şi sufletele aflate în chinurile Iadului ale celor căzuţi în păcat de la Adam şi până la venirea Mântuitorului. Tot în această perioadă, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat până la Înviere, este interzis a se posti. Bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii, „cu moartea pre moarte călcând”, trebuie sărbătorită cum se cuvine de orice credincios. Urarea „Hristos a înviat!” urmată de răspunsul „Adevărat a înviat!” devine de acum salutul obişnuit între credincioşii creştini, până la Înălţarea Domnului, vreme de 40 de zile.
