x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Sărbătoare mare, sâmbătă. De ce trebuie să aprinzi candele azi

de 13 Ian 2018   •   11:58
Sărbătoare mare, sâmbătă. De ce trebuie să aprinzi candele azi 16
Foto: doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 13 ianuarie. Aceşti sfinţi au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul Licinius (308-321).

Sfântul Mucenic Ermil era creştin şi slujea ca diacon. A fost pârât că se închină de multă vreme lui Hristos, râde de zeii romanilor şi întru nimic îl socoteşte pe împărat.

Adus la judecată, şi-a ţinut cu dârzenie mărturisirea, încât, după ce a fost bătut cu cruzime a fost aruncat în temniţă. Aici l-a întâlnit pe Staratonic, un vechi prieten, creştin, care era străjer al închisorii. Pentru prietenul său care suferea, Stratonic a mărturisit şi el credinţa creştină şi a fost la rândul său chemat la judecată. 

Au fost amândoi condamnaţi la moarte prin înec şi au fost aruncaţi în apele Dunării. Trupurile lor scoase de valuri la mal au fost luate de creştini şi îngropate aproape de cetatea Singidunum, informează doxologia.ro.

In fiecare an, calendarul bisericesc desfasoara inaintea noastra intreaga viata a lui Hristos, de la Nastere pana la Inaltare si Pogorarea Duhului Sfant.  Odovania praznicului Botezului Domnului are loc pe 14 ianuarie, deci preoţii spun că este păcat să spălăm până duminică. 

Pentru sporul şi binele casei, fiecare creştin trebuie să meargă la biserică, iar candelele de lângă icoane să stea toată ziua aprinde.

sati