Antena 3 CNN Actualitate Religie O nouă sfântă propusă spre canonizarea BOR, cu hram pe 28 octombrie. "A plecat la Domnul fiind înjunghiată și rănită în șapte locuri"

O nouă sfântă propusă spre canonizarea BOR, cu hram pe 28 octombrie. "A plecat la Domnul fiind înjunghiată și rănită în șapte locuri"

O nouă sfântă ar putea să apară în sinaxarul sfinților din România. Este vorba despre Cuvioasa Teofana Basarab, fiica lui Basarab I.

O nouă sfântă propusă spre canonizarea BOR, cu hram pe 28 octombrie. "A plecat la Domnul fiind înjunghiată și rănită în șapte locuri"
Sursa foto: Pixabay.com/hpgruesen
de Georgiana Adam    |    16 Feb 2022   •   22:46

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a întrunit miercuri seară, 16 februarie 2022, la Reședința Patriarhală din București, sub președinția Patriarhului Daniel. Ordinea de zi a inclus definitivarea și aprobarea textelor liturgice care vor însoți o propunere de canonizare, a Cuvioasei Teofana Basarab.

Cine a fost Cuvioasa Teofana Basarab

De origine românească, Teofana a rămas în legendele sud-dunărene ca un simbol al maicii devotate, al eleganței domnești dar și al evlaviei.

Teofana a trecut la cele veșnice la Vidin sau în apropiere, dar nu se știe când. Potrivit unei legende locale, ar fi plecat la Domnul în urma atacului turcesc asupra Vidinului, fiind înjunghiată și rănită în șapte locuri, în vara anului 1396.

Potrivit acestei tradiții, credincioșii bulgari au reușit să o înmormânteze în mănăstirea stâncoasă Albotina de lângă cetatea Kula, unde își pregătise locul de veci. 

Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, în ședință de lucru

"Departamentul Carte de cult al Editurii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă cere definitivarea și aprobarea textelor liturgice ce vor însoți propunerea de canonizare a Cuvioasei Teofana Basarab. În această privință, noi am realizat deja o consultare, iar eparhiile din mitropolie au trimis răspunsuri", a precizat la începutul întrevederii Patriarhul Daniel.

"Avem și solicitarea Sectoarelor administrativ-bisericesc și învățământ și activități cu tineretul ale Arhiepiscopiei Bucureștilor privind stabilirea tematicii anuale a cursurilor pastoral-misionare pentru obținerea gradelor profesionale clericale.

Aceasta se adaptează în fiecare an potrivit tematicii anuale omagiale și comemorative", a adăugat Preafericirea Sa, transmite basilica.ro.

Mitropolia Munteniei şi Dobrogei are în componenţă zece eparhii: Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Târgoviştei, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Episcopia Giurgiului şi Episcopia Tulcii.

La acest sinod participă și ierarhii Episcopiei ortodoxe române din Ungaria și Episcopiei Daciei Felix.

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close