Antena 3 Actualitate Religie Ziua Morților. Ce fac credincioșii în această zi

Ziua Morților. Ce fac credincioșii în această zi

31 Oct 2016   •   15:00
Ziua Morților. Ce fac credincioșii în această zi
Sursa foto: sursa: pixabay.com

În fiecare an, pe 1 noiembrie, credincioşii catolici, greco-catolici, ortodocşi, protestanţi şi reformaţi din Transilvania, Banat şi Maramureş celebrează "Ziua Morţilor" sau "Luminaţia”.

În 1 noiembrie, potrivit tradiţiei, cimitirele se luminează datorită lumânărilor aprinse pentru cei morţi. Această dată este considerată o zi a aducerii aminte, a reculegerii şi rugaciunii pentru sufletele celor dragi, care nu mai sunt printre noi, potrivit crestinortodox.ro.

Luminaţia sau Ziua Morţilor este o sărbatoare de origine celtică adusă de catolici. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană şi cele Protestante, sărbatoarea Tuturor Sfinţilor se ține în ziua de 1 noiembrie, după calendarul gregorian, iar în bisericile orientale, cele Ortodoxe și cele Greco-Catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sarbatorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean.

În zonele de interferență apuseană credincioșii ortodocși și greco-catolici sarbatoresc Luminația în seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preotii romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi oficiază slujbe de pomenirea mortilor.

Tradiţia spune că, în noaptea Luminaţiei, porţile dintre cele două lumi se deschid şi doar acum cei plecaţi dintre noi pot veni să ne viziteze.

Chiar dacă este sarbatoare catolică, Ziua Morţilor este celebrată şi de preoţii ortodocşi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul celor morţi.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Ziua Tuturor Sfinţilor în prima duminică de după Rusalii, unde se face pomenirea tuturor sfinţilor, dar şi a celor adormiţi din neam în neam.

O altă celebrare a celor morţi vine din credinţa populară a romanilor, care se ţine în noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie, cunoscută sub denumirea de Noaptea Sfântului Andrei, când cei vii încearcă să se apere de strigoi ungând uşile şi ferestrele cu usturoi.

De "Luminaţie", credincioşii merg la cimitir, la mormintele rudelor unde se roagă, pun flori, candele şi lumanari, ceea ce face ca cimitirele să fie scăldate, în acea noapte, în lumină.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close