Antena 3 CNN Actualitate Reprezentanții sindicaliștilor din Sănătate, negocieri cruciale cu Guvernul

Reprezentanții sindicaliștilor din Sănătate, negocieri cruciale cu Guvernul

Sursa foto: foto: captura Antena 3
26 Apr 2018   •   14:06

UPDATE 14.00

O delegaţie a sindicaliştilor de la Sanitas a intrat, joi după-amiază, la discuţii cu vicepremierul Viorel Ştefan şi secretarul general al Guvernului, Andreea Lambru.

În Piaţa Victoriei din Capitală au protestat aproximativ 10.000 de sindicalişti din Sănătate cu bannere pe care au afișat mesaje precum "Dacă nu ne măriţi sporul, hai să mirosiţi formolul", "Egalitate pentru toţi", "Dreptate pentru TESA" şi "Legea voastră unitară dezbină întreaga ţară".

"Principalele nemulţumiri sunt legate de scăderea salariului net şi plafonarea sporurilor la 30%. Ministerul Sănătăţii a dat procente foarte mici la unele spitale, precum cele de profil şi de urgenţă, iar aici sunt probleme foarte mari", a spus Sandu.

El a arătat că oamenii s-au săturat să fie minţiţi la televizor că le vor creşte salariile, în timp ce, în realitate, acestea au scăzut odată cu transferul contribuţiilor.

Mitingul de joi din Bucureşti va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai se intenţionează declanşarea unei greve generale în sistemul de sănătate şi asistenţă socială, conform unui comunicat de presă al Federaţiei Sanitas.

Potrivit sursei citate, discriminările generate de noul sistem de salarizare, precum şi promisiunile guvernanţilor de a acoperi pierderile salariale, 'promisiuni făcute şi neonorate', au condus la decizia de a radicaliza formele de protest ale Sanitas.

Principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

----------------------------

Știre inițială

Mii de sindicalişti din Sănătate, cu tobe şi vuvuzele, au sosit în Piaţa Victoriei, joi dimineaţă, la protestul care a fost programat să înceapă la ora 11:00.

Vicepreşedintele SANITAS, Romeo Sandu, a declarat pentru Agerpres, că la miting sunt aşteptaţi peste 10.000 de sindicalişti din Sănătate din toată ţara iar principala nemulţumire este legată de diminuările salariale.

"Principalele nemulţumiri sunt legate de scăderea salariului net şi plafonarea sporurilor la 30%. Ministerul Sănătăţii a dat procente foarte mici la unele spitale, precum cele de profil şi de urgenţă, iar aici sunt probleme foarte mari", a spus Sandu.

El a arătat că oamenii s-au săturat să fie minţiţi la televizor că le vor creşte salariile, în timp ce, în realitate, acestea au scăzut odată cu transferul contribuţiilor.

Președintele SANITAS, Leonard Bărăscu, a spus la Antena 3 că există creșteri salariale semnificative la medici, la asistenți, dar cei din Piața Victoriei au venit să-i susțină pe cei care pierd, cei care nu vor avea de câștigat decât în 2022 și care astăzi nu au cu ce să-și plătească ratele.

Sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la discuţii de către reprezentanţii Guvernului.

Protestul este autorizat până la ora 14.30.

sursa: Antena3

Mitingul de joi din Bucureşti va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai se intenţionează declanşarea unei greve generale în sistemul de sănătate şi asistenţă socială, conform unui comunicat de presă al Federaţiei Sanitas.

Potrivit sursei citate, discriminările generate de noul sistem de salarizare, precum şi promisiunile guvernanţilor de a acoperi pierderile salariale, 'promisiuni făcute şi neonorate', au condus la decizia de a radicaliza formele de protest ale Sanitas.

sursa: Antena 3

Principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close