Antena 3 CNN Actualitate Ritli: Sistemul de coplată este extrem de dificil de aplicat. Va fi rediscutat

Ritli: Sistemul de coplată este extrem de dificil de aplicat. Va fi rediscutat

Ritli: Sistemul de coplată este extrem de dificil de aplicat. Va fi rediscutat
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    09 Mar 2012   •   16:32

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, vineri, că sistemul de coplată introdus este extrem de dificil de aplicat şi va fi rediscutat în Parlament pentru a se introduce o sumă fixă, nu în funcţie de veniturile pacienţilor, informează Mediafax.

Întrebat de ce presă de ce nu se aplică sistemul de coplată, ministrul a răspuns:

"Este extrem de dificil de aplicat principiul de coplată ca procent din venitul anual. Am propus să reintroducem (proiectul - n.r.) în Parlament, ca să fie o sumă fixă, suportabilă pentru populaţie, să zicem jumătate din venitul minim sau şi mai mică", a declarat Ritli.

În legătură cu coplata, au fost mai multe variante de abordare.

Potrivit legii privind coplata, publicată pe 30 noiembrie în Monitorul Oficial, aceasta reprezintă contribuţia pe care asiguratul la sistemul de sănătate trebuie să o plătească suplimentar faţă de cea decontată din Fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate.

Suma ce va fi percepută ca şi coplată va fi calculată procentual din valoarea serviciilor medicale prevăzute în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale. Aceasta nu va putea însă depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate de fiecare asigurat. După atingerea sumei maxime privind coplata pe asigurat pe an calendaristic, serviciile medicale pentru care se încasează coplata sunt acordate fără coplată, potrivit legii.

Senatorul UDMR Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii, a arătat că Legea privind coplata, aşa cum a ieşit din Parlament, este total schimbată faţă de propunerea Guvernului şi modifică în totalitate filosofia acestui concept, iar aplicarea acesteia în forma actuală va crea "harababură" şi va introduce birocraţie excesivă.

Executivul propunea în noiembrie 2010, când a fost adoptat proiectul, ca suma maximă reprezentând coplata asiguratului într-un an calendaristic să nu depăşească 600 lei, iar peste această sumă, consultaţiile, analizele şi spitalizările să fie gratuite.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close