Antena 3 CNN Actualitate Român arestat de polițiștii nemți după ce a aruncat din microbuz zece pasageri înainte de stația finală

Român arestat de polițiștii nemți după ce a aruncat din microbuz zece pasageri înainte de stația finală

Un român de 47 de ani, care fusese tocmit de zece imigranți ilegali să-i ducă în Germania, i-a dat jos cu forța pe aceștia la Eggerding, în Austria Superioară. Bărbatul a fost prins și arestat la scurt timp de polițiștii germani.

Român arestat de polițiștii nemți după ce a aruncat din microbuz zece pasageri înainte de stația finală
Sursa foto: sursa foto: stiridiaspora.ro
de Gabriel Dano    |    23 Iun 2021   •   18:59

Românul este acuzat că, după ce marți, în jurul orei 19.10, a permis unui număr de zece persoane din Afganistan, Siria și Iran să urce în microbuzul lui cu promisiunea de a-i duce, contracost, în Germania, după doar 30 de minute, în zona comunei Eggerding, i-a dat jos, fapt observat de un locuitor din zonă care a și alertat Poliția.

Mai multe patrule și o patrulă de câini de serviciu au porniț în căutarea migranților. Au reușit să-i prindă inițial pe șapte dintre aceștia. Trei persoane, necunoscute până în prezent, au fost transportate de șoferul unei limuzine negre, scrie stiridiaspora.ro.

În paralel, oamenii legii au plecat și în urmărirea șoferului român, care a fost reținut până la urmă de polițiști pe A3, la intersecția cu Iggensbach. Parchetul din Ried im Innkreis a emis un mandat de arestare UE pe numele său și a fost arestat temporar de poliția germană, potrivit Krone.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close