Antena 3 CNN Actualitate Român devenit milionar în euro, după un accident de muncă în Italia. Din păcate, de-acum își va duce viața într-un scaun cu rotile

Român devenit milionar în euro, după un accident de muncă în Italia. Din păcate, de-acum își va duce viața într-un scaun cu rotile

Un muncitor român, în vârstă de 30 de ani, care a suferit un teribil accident de muncă în anul 2017, a fost despăgubit cu peste 1.000.000 de euro, în Italia.

Român devenit milionar în euro, după un accident de muncă în Italia. Din păcate, de-acum își va duce viața într-un scaun cu rotile
de Gabriel Dano    |    24 Iun 2021   •   19:34

Tânărul a căzut de la 10 metri înălţime în timpul orelor de program, iar în urma impactului a rămas invalid pe viaţă, fiind imobilizat într-un scaun cu rotile. Românul a primit deja banii, dar procesul penal este departe de a ajunge la final. Miercuri au continuat audierile la Curtea din Modena, potrivit Observator.

Firmele pentru care lucra bărbatul sunt acuzate de neglijenţă gravă cu încălcarea reglementărilor de prevenire a accidentelor. La proces au ajuns și managerii firmelor, dar și tehnicianul de șantier responsabil.
În timpul audierilor, au fost ascultaţi consultanții ambelor părți.

Magistrații au analizat modul în care s-a produs accidentul care a dus la leziunea foarte gravă a muncitorului român. Au fost analizate și motivele care ar fi putut duce la căderea de la o înălțime de aproximativ zece metri.

După accident, pe lângă echipajele de salvare, au sosit și reprezentanţii Inspectoratului Muncii pentru a face cercetări la faţa locului. Şi aceştia au fost audiați şi au încercat să clarifice ceea ce s-a întâmplat atunci.

×
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close