Bărbatul l-a întâlnit pe Iosif pe stradă, când parcurgea cu mașina drumul E60. Când l-a zărit pe băiatul ”cu capul plecat și părul răvășit” s-a oprit să vorbească cu el și astfel i-a aflat povestea, care l-a înduioșat.
Românul a detaliat întregul moment pe pagina personală de Facebook și a povestit despre cum s-a adaptat Iosif în două săptămâni la noul stil de viață care i-a fost oferit. Totodată, bărbatul și-a exprimat regretul față de modul în care este gestionată situația copiilor orfani de către statul român.
„E a doua săptămână de când e Iosif la mine. L-am găsit în drum spre oraș, pe E60, abia ce am ieșit din curte pe aceiași parte cu mine, dar pe jos, pășea agale, dar apăsat să nu-l doboare curentul camioanelor, avea capul plecat și parul răvășit. Părea istovit de căldură si foame.
Am tras imediat pe dreapta, l-am așteptat să ajungă în dreptul geamului deschis și l-am invitat în mașină.
Înainte să pună mâna pe usa m-a avertizat fără să mă salute măcar, aproape speriat: Nu am niciun leu!
- Nu-i nimic, hai urcă, unde vrei să ajungi? Îl întreb în timp ce îl ajut să-și pună centura pe care bâjbâia să o lege.
- Unde vreți să mă duceți, răspunde el, mulțumesc că m-ați luat, am fost angajat văcar la unu dintr-un sat la 30 de km de aici, nu m-a plătit deloc în 3 luni de când sunt la el, muncea cu mine pana la 11 noaptea la scos gunoi, cărat lemne, mâncare primeam când își aducea aminte de mine, completează el, nu am bani să vă dau, repetă rușinat, vă supărati?
În România anului 2022 încă avem sclavagism, tineri care nu știu, nu pot si nu-i ajută nimeni să-și găsească un rost, sunt exploatați de oameni fără căpătâi.
Stai liniștit, nu vreau nici un ban, și îl întreb din nou: Unde ai de gând să mergi acum, ai vrea să te duc într-un loc anume, insist eu?
- Merg în Oradea, nu știu ce o să fac, n-am pe nimeni, sunt din Centrul de plasament, dar m-au dat afară acum un an, ei zic că am 18 ani și trebuia să plec, că nu mai primește bani pentru mine, nu am familie, nu am pe nimeni, poate găsesc să stau undeva. Am vrut altădată să mă duc o noapte sau două unde am stat la o doamnă. dar nu m-a mai primit.
Zic uite, eu nu am animale să ai grijă, decât 2 căței și 3 iepuri, vii la mine, îți dau bani de buzunar să ai și tu de un suc, o cafea, o ciocolată, îți dau haine, te hrănesc și îți ofer un loc unde să locuiești, ce părere ai?
- Vorbiți serios domnu? că vreau să vin chiar acum, răspunde el, căscând cu bucurie niște ochi frumoși mari de un verde azur.
- Da, poți să vii chiar acum.”
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Noua viață a lui Iosif
„Întorc mașina si merg din nou spre casă. Îi găsesc eu un loc unde să doarmă, unde mănânc eu și copiii mai încape unu, dacă nu mi-e frig mie, nu o să-i fie nici lui, mă gândesc în timp ce-i configurez în minte locul de cazare.
Nu avea nimic la el, tot ce avea încăpea în buzunarele pantalonilor soioși de pe el.
Când m-am dus seara la el în cameră, era în pat, ciorapii erau toti cu găuri la degetele mari, cu bătături groase, în călcâiele crăpate, bătăturile arătau de parcă era încă încălțat.
În primele zile mânca tot la 2, 3 ore. Îmi zice într-una din zile:
- Niciodată nu am mâncat o mâncare așa bună (pui cu sos curry, garnitură de orez și salată de roșii), îmi dați încă o porție?
- Normal, zic, îți dau sigur.
Îi pun farfuria și după ce mănâncă îmi zice:
- Nu țin minte când am fost satul ultima dată până la dumneavoastră (poate exagerează să mă simt eu bine că îl ajut, dar un adevăr tot o fi în asta).
Mă tot gândesc, oare cu ce o fi greșit acest biet copil să aibă un asemenea destin?!
E și el om, simte, obosește, îl doare, îi e foame, frig, plânge, ar râde, s-ar bucura dacă ar avea pentru ce.
Abandonat de părinții pe care nu i-a cunoscut niciodată, plimbat din centru în centru până s-a făcut mare, apoi cum a făcut 18 ani azvârlit ca o măsea stricata într-o lume neinteligibilă pentru el, chiar ostilă.”
”Vă rog din toată inima mea de tată, faceți ceva”
„Nu știu cine va citi postarea asta, dar dacă e cineva care poate influența o decizie pentru acești năpăstuiți, vă rog din toată inima mea de tată, faceți ceva, să nu mai ajungă un soi de plebea societății atâția copiii ai nimănui, cum ies după ce fac 18 ani în sistemul de protecție.
Dacă ați avea un copil și ar fi trecut de 18 ani, nu ți-ar păsa dacă are ce mânca, unde doarme noaptea asta, oare nu-l doare ceva, oare e bine?!
M-am uitat în seara asta la el în timp ce se juca cu Marcus, mă gândeam, oare cum e să știi că nimeni nu îți simte lipsa? Pe el nu îl dă nimeni dispărut dacă nu ajunge în nicăieri-ul lui, se are doar el pe el, fără nimic în plus, doar cu minusuri.
Adesea îl văd stând în mijlocul curții pe o lespede de lemn, parcă ar aștepta pe cineva care a uitat să mai apară la un copil ce între timp e om mare prea devreme, adult.
Cu toate că nu are nimic, îl văd lipsit de griji de parcă nu i-ar lipsi nimic, chiar bucuros, zambitor- senin.”
”Ce e ăla KFC?”
„Îl întreabă Marcus zilele trecute: Noi mergem cu tata la KFC Vineri, vii cu noi? (Marcus l-ar duce peste tot, i-a dat telefonul lui vechi de tot în prima seară, că e fratele lui).
- Ce e ăla KFC??? întreabă Iosif!
- Ca McDonald's zice Marcus, unde se mănâncă și primim jucării, săptămâna asta e Sonic.
- Nu știu ce-s alea, se uită Iosif năuc la Marcus.
De atunci e prin curte, mereu își face el câte o treabă, mă vede ce fac eu și după ce plec încearcă și el. L-am găsit în atelier într-o zi după-amiaza, șlefuia câteva rigle de lemn, nu mai era nevoie, dar voia să se facă util, pentru fiecare lucru de care se apucă, cât de mărunt și banal, mă întreabă dacă e bine cum face, probabil să nu ma dezamăgească și să-i spun să plece.
Dumnezeu i-a dăruit ochi frumoși și sănătate, dar n-a primit la pachet și măcar un dram de noroc.
În două săptămâni a devenit alt om, e așa mândru de el.
Domnul Isus a spus: "Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi".
Fiecare cu "ucrainienii" lui.
P.s. Postarea nu e despre mine, este despre copiii "pierduți" pe care nu-i caută nimeni, copiii noștri și ai nimănui, declarați "nul".”
