Antena 3 CNN Actualitate România amendată că nu duce gunoiul

România amendată că nu duce gunoiul

România amendată că nu duce gunoiul
15 Mar 2007   •   11:25

România dă bani, că nu duce gunoiul! Riscăm să plătim Uniunii Europene amenzi de sute de mii de euro pe zi. Până la sfârşitul anului, centrele speciale de colectare ar trebui să strângă tone de aparatură electronică şi electrocasnică dată la reciclat. Numai că, până acum, în depozite nu a ajuns nici măcar o carcasă de televizor. În lipsa unor reglementări clare, românii continuă să arunce aparatele electronice în spatele blocului.

Cu toate acestea, Ministerul Mediului susţine că România şi-a respectat angajamentele de mediu. ?S-au înfiinţat centre de colectare la nivelul ţării, în oraşele cu peste 100.000 de locuitori şi în judeţe?, spune Dana Florea, director în Ministerul Mediului. Cele mai multe centre există însă doar pe hârtie. În cele existente bate vântul.

În Capitală, normele care reglementează modul de colectare a aparaturii electronice s-au impotmolit la Consiliului General al Minicipiului Bucureşti. Lucrurile ar fi trebuit puse la punct încă din 2005.

Romania s-a angajat să colecteze 3 kilograme de deşeuri electrice şi electronice pe cap de locuitor. Anul acesta, ar trebui strânse peste 60.000 de tone.

Observator

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close