Antena 3 CNN Actualitate România are încă 21 de kilometri de autostradă, de la Murfatlar spre Agigea

România are încă 21 de kilometri de autostradă, de la Murfatlar spre Agigea

România are încă 21 de kilometri de autostradă, de la Murfatlar spre Agigea
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
30 Iul 2011   •   11:11

România are încă 21 de kilometri de autostradă, spre mare! Tronsonul care leagă Murfatlarul de Agigea a fost dat în folosinţă deşi nu e gata: se circulă deocamdată doar pe o bandă pe sens. Turiştii au posibilitatea să ocolească acum Constanţa, pentru a ajunge mai repede în staţiunile din sudul litoralului.

"Românii pot ajunge pe litoral mai repede şi mai ieftin”, a declarat premierul Emil Boc la inaugurarea tronsonului de autrostradă care face legătura între Murfatlar şi Agigea.

Sunt însă 21 kilometri pe care se va circula cu viteză redusă, pentru că e gata o badă pe sens. 14 km fac parte din autostradă şi 7 din centura ocolitoare a oraşului Constanţa.

Şi ministrul Transporturilor este mândru de noua lucrare, care a fost terminată cu două zile mai devreme.

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că autostrada Soarelui va fi gata în iunie anul viitor, odată cu finalizarea tronsonului Cernavodă-Constanţa de 62 de km.

Din luna septembrie, vor mai fi terminate podul de la Cernavodă dar şi o nouă porţiune, tot cu o bandă pe sens, pe sectorul Valea Dacilor - Murfatlar. Autorităţile au promis de anul trecut că în 2011 va fi funcţionali toţi cei 225 de km ai autostrăzii, însă Ministerul Transporturilor a reziliat contractul cu firma franceză care făcea lucrarea pe ultimul tronson.

Autostrada Cernavodă-Constanţa are un cost total de 413,95 milioane de euro şi este finanţată de la Banca Europeană de Investiţii, Comisia Europeană şi de statul român.

 

 

 

 

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close