Antena 3 CNN Actualitate România, implicată într-un proiect amplu pentru reducerea poluării din Marea Neagră

România, implicată într-un proiect amplu pentru reducerea poluării din Marea Neagră

România, implicată într-un proiect amplu pentru reducerea poluării din Marea Neagră
Sursa foto: Foto: wikimedia.org
22 Mai 2013   •   07:48

Problema poluării Mării Negre ar putea fi rezolvată în scurt timp, cu ajutorul recifurilor artificiale. Un proiect amplu a fost pus la punct de reprezentanţi din toate statele riverane. Proiectul va fi coordonat de Bulgaria, care a obţinut fondurile europene necesare realizării proiectului.

Specialişti din România, Georgia, Ucraina, Bulgaria şi Turcia s-au întâlnit la Constanţa pentru a pune la proiectul care va reduce poluarea Mării Negre. Bulgaria este cea care a câştigat dreptul de a realiza proiectul şi de a construi recifurile artificiale.

Există însă o singură problemă. Specialiştii trebuie să cadă de acord asupra materialului din care vor fi construite recifurile, pentru că legislaţia noastră nu permite construcţia recifurilor din plastic.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi costurile se ridică la 300.000 de euro.

×
Subiecte în articol: Marea Neagrã poluare
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close