Antena 3 CNN Actualitate România, pe primul loc între statele membre UE la mortalitatea infantilă

România, pe primul loc între statele membre UE la mortalitatea infantilă

România, pe primul loc între statele membre UE la mortalitatea infantilă
Sursa foto: Foto: Observator
de S.T.    |    29 Feb 2012   •   17:50

Organizaţia Salvaţi Copiii a lansat miercuri un studiu în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă. România, din păcate, se află pe primul loc între statele membre ale Uniunii Europene, u 9,8 decese la o mie de născuţi vii. Singura ţară care are o valoare apropiată de a noastră este Bulgaria.

Potrivit preşedintelui executiv al organizaţiei în lume, un copil moare la patru secunde şi două milioane mor în prima zi de viaţă, iar 63% dintre cauzele de mortalitate ar putea fi prevenite. La nivel mondial, organizaţia şi-a propus ca în cinci ani să nu mai moară niciun copil din cauze care pot fi prevenite, scrie Agerpres.

Gabriela Alexandrescu, preşedintele oganizaţiei, susţine că în 1990 erau 8.471 de decese pe an la copii, iar acum sunt 2.078, înregistrându-se o scădere. Cu toate acestea, România se menţine pe un loc fruntaş la mortalitatea infantilă.

Dacă în România interbelică principalele cauze ale mortalităţii erau malnutriţia şi boala diareică, acum se moare de boli respiratorii din cauzare prenatale. Unul din factorii de risc pentru naşterile premature este stresul, iar mamele trebuie să aibă în atenţie acest lucru, susţine prof. dr. Silvia Stoicescu.

Aproximativ 60% dintre mamele din eşantion au născut primul copil înainte de 18 ani, iar vârsta medie a mamei la naştere este de 17 ani, cu mult sub media din populaţia generală care este de peste 26 ani. În ceea ce priveşte nivelul de trai, 45% dintre respondenţi apreciază că veniturile gospodăriei din care fac parte nu le ajung nici pentru strictul necesar.

×
Subiecte în articol: România
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close