Antena 3 CNN Actualitate Românii nu au voie să intre în Ungaria cu ghiocei, decât dacă au acte de provenienţă

Românii nu au voie să intre în Ungaria cu ghiocei, decât dacă au acte de provenienţă

Românii nu au voie să intre în Ungaria cu ghiocei, decât dacă au acte de provenienţă
Sursa foto: Ghiocei
11 Mar 2009   •   16:40

Persoanele de pe teritoriul ţării noastre care vor dori să treacă graniţa la unguri cu un buchet de ghiocei sau chiar şi cu un singur ghiocel, vor fi acuzaţi de infracţiune.

Informaţia a apărut miercuri, în contextul în care în Ungaria ghiocelul este o plantă protejată de lege, iar ?persoanele care sunt prinse că au ghiocei pe teritoriul statului vecin, fără a avea documente de provenienţă a plantei, riscă să fie cercetare penal?, după cum spune pentru Antena3.ro Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Arad.

Conform unei decizii europene, introducerea în Ungaria chiar şi a unui fir de ghiocel, constituie infracţiunea de distrugere a mediului înconjurător, pentru că planta care marchează începutul primăverii este protejată intens de legislaţia ungurilor. De asemenea, Leş spune pentru Antena3.ro că Poliţia de Frontieră Arad nu a primit până acum sesizări în acest sens.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ungaria infractiune România
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close