Antena 3 CNN Actualitate Roxana Mînzatu, la ultima reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG), în format Coeziune, din timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene: "Suntem mândri de acest mandat"

Roxana Mînzatu, la ultima reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG), în format Coeziune, din timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene: "Suntem mândri de acest mandat"

Roxana Mînzatu, la ultima reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG), în format Coeziune, din timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene: "Suntem mândri de acest mandat"
25 Iun 2019   •   15:51

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a prezidat marți, la Luxemburg, ultima reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG), în format Coeziune, din mandatul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, mandat care se va încheia în data de 30 iunie. Ocazia perfectă pentru a oferi miniștrilor din țările UE o trecere în revistă a realizărilor obținute în aceste șase luni pe marginea pachetului legislativ privind Politica de Coeziune pentru perioada 2021-2027, prezentând, totodată, stadiul actual al negocierilor.

După propunerea Comisiei Europene, din luna mai 2018 privind acest pachet legislativ, Președinția română a Consiliului UE a adoptat parțial mandate de negociere cu Parlamentul European pentru Regulamentele care definesc premisele utilizării viitoarelor fonduri europene alocate (CPR, FEDR, FSE+ și Interreg). Toate aceste patru documente sunt legate de discuțiile privind Cadrul Financiar Multianual (CFM) și sunt relevante în elaborarea noului cadru de investiții de către Statele Membre UE.

„România a făcut progrese remarcabile pentru simplificarea și raționalizarea regulilor și asigurarea clarității juridice necesare. Poziția Consiliului include măsuri suplimentare de simplificare, dincolo de propunerea Comisiei și îmbunătățește multe cerințe care vor ușura viața beneficiarilor de fonduri europene din Uniune, fără a compromite rolul strategic al Politicii de Coeziune, care rămâne foarte aproape de inima noastră. Consensul atins în timpul Președinției române a primit un sprijin puternic din partea miniștrilor responsabili cu Politica de Coeziune din UE. Le mulțumim tuturor pentru buna colaborare. Consiliul va avea mandatele de a negocia cu Parlamentul European, pentru a ajunge la un acord și pentru a permite începerea noilor programe operaționale în timp util”, a declarat ministrul Roxana Mînzatu.

La rândul său, Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu, a ținut să mulțumească Președinției române a Consiliului UE pentru eforturile depuse și progresele făcute pe marginea pachetului legislativ 2021-2027. „Dezbaterile de astăzi au atins subiecte importante pentru viitorul Politicii de Coeziune. Deși de-a lungul ultimilor ani, au fost opinii diferite, împreună am reușit să găsim mereu soluțiile potrivite în interesul cetățenilor noștri, pentru întărirea coeziunii teritoriale și economice”, a remarcat Corina Crețu. 

Cea de-a doua parte a reuniunii a fost dedicată legăturilor dintre Politica de Coeziune, ca principală politică de investiții a Uniunii, și procesul de guvernanță economică – în special asupra legăturii cu Semestrul European.

Delegațiile au mulțumit României pentru munca depusă în cele șase luni de mandat și pentru felul în care a condus negocierile. Aceștia au arătat, la rândul lor, că succesul Politicii de Coeziune depinde, în viitor, de capacitatea tuturor actorilor relevanți de a contribui la modernizarea acesteia și de a o adapta la realitățile curente și la nevoile concrete ale cetățenilor europeni, obiectiv pentru care la orizont încă rămân provocări importante.

„Suntem foarte mândri de acest prim mandat al Președinției Consiliului UE, în care am avut realizări remarcabile privind dosarele gestionate. Le mulțumesc tuturor, în numele Guvernului de la București, pentru cooperare și contribuția la succesul României, o țară care trebuie descoperită la adevărata sa valoare și frumusețe”, a punctat pe final, ministrul Roxana Mînzatu. 

Ce este Politica de Coeziune?

Politica de Coeziune este un instrument de finanțare care asigură solidaritatea între Statele Membre și regiunile europene, ca principiu fondator al integrării europene.

Banii alocați prin Politica de Coeziune au generat beneficii indiscutabile pentru cetățenii europeni. Datorită Politicii de Coeziune, mulți cetățeni sunt conectați la infrastructura de apă, la cea de internet și transport, beneficiază de o educație mai bună în școli, de asistență și tratamente medicale în spitale sau de noi calificări pe piața muncii. Tot datorită investițiilor din Politica de Coeziune oamenii lucrează, inovează sau își încep propria afacere. Politica de Coeziune rămâne esențială pentru solidaritatea europeană.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close