Antena 3 CNN Actualitate 2.500 de lei în plus, pe lângă salariu, dar și tichete de masă. Angajații din România care vor avea parte de aceste beneficii

2.500 de lei în plus, pe lângă salariu, dar și tichete de masă. Angajații din România care vor avea parte de aceste beneficii

În plină criză energetică, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est vine cu beneficii fără precedent pentru angajații săi. Anunțul a fost făcut chiar de companie, iar potrivit sursei citate, sindicatul și-a anunțat membrii ca s-a semnat un nou contract colectiv de muncă în acest sens.

2.500 de lei în plus, pe lângă salariu, dar și tichete de masă. Angajații din România care vor avea parte de aceste beneficii
Sursa foto: Getty Images
de Gabriel Dano    |    04 Feb 2022   •   20:57

După ce mai mulți salariați au protestat la finele anului 2021 la sediul central din București, dar și la alte sedii țară, nemulțumirile lor au fost în final ascultate. Astfel, OMV Petrom are de gând să ofere salarii mai mari de la 1 iunie, potrivit Ziarul de Ploiești.

Mai exact, potrivit sursei citate, compania ar fi fost de acord să majoreze salariile de bază, de la 1 iunie 2022, cu 500 de lei.  În același timp, o creștere similară ar urma să aibă loc și de la data de 1 iunie 2021. De asemenea, o primă brută în valoare de 1.900 lei ar trebui plătită în această lună, și o alta (500 lei), în ianuarie 2023.

Aceste bonusuri vin în contextul în care sindicatul ar fi câștigat la negocieri și majorarea diurnei, cu 10%, de la 100 la 110 lei. Un alt beneficiu pe care angajații de la OMV Petrom îl vor avea este acela conform căruia, cuantumul tichetului de masă crește de la 15 la 17 lei, se majorează și cuantumul alimentației de protecție și efort/ zi.

Totodată, patronatul OMV Petrom ar fi de acord să achite o primă de Ziua Petrolistului, în sumă de 2.500 lei, mai arată sursa citată.

OMV Petrom a obţinut un profit net de 2,86 miliarde de lei anul trecut, mai mare cu 122% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE

România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE, dar se află pe la mijlocul clasamentului european în privinţa puterii de cumpărare, în aceeşi categorie cu Portugalia, Grecia, Ungaria sau Cehia.

Din cele 27 de ţări membre, 21 au prag de salariu minim naţional, singurele excepţii fiind Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

Dintre cele 21 de ţări, 13 state din sud şi est au salarii minime sub 1000 de euro pe lună: Bulgaria (€332), Letonia (€500), România (€515), Ungaria (€542), Croaţia (€624), Slovacia (€646), Cehia (€652), Estonia (€654), Polonia (€655), Lituania (€730), Grecia (€774), Malta (€792) şi Portugalia (€823), scrie ZF.

Slovenia (€1 074) şi Spania (€1 126) au uşor peste pragul de 1000 de euro pe lună, în timp ce restul de şase state depăşesc 1500 euro: Franţa (€1 603), Germania (€1 621), Belgia (€1 658), Olanda (€1 725), Irlanda (€1 775) şi Luxemburg (€2 257).

Comparativ, în SUA salariul minim la nivel federal este de 1110 euro în ianurie 2022.

Practic, cel mai mare salariu minim din UE este de 7 ori peste cel mai mic. Dar, diferenţele dintre ţări sunt considerabil mai mici dacă se ia în calcul nivelul preţurilor.

Exprimat în funcţie de puterea de cumpărare (PPS), ţările cu preţuri mai mici stau mai bine decât cele cu preţuri mari, dincolo de nivelul salariului minim.

Eliminând diferenţele în privinţa preţurilor, salariile minime pornesc de la 604 PPS pe lună în Bulgaria la 1707 PPS în Luxemburg, ceea ce înseamnă că cel mai mare salariu minim este de doar 3 ori peste cel mai mic.

În acest context, Eurostat a împărţit ţările membre UE în două mari categorii: cele cu salarii minime de peste 1000 PPS (putere de cumpărare) şi cele sub acest nivel.

Din prima categorie fac parte Luxemburg, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Irlanda, Slovenia, Spania, Polonia şi Lituania.

Al doilea grup include România, Portugalia, Malta, Croaţia, Grecia, Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Letonia şi Bulgaria. Calculat în acest fel, cel mai mare salariul minim din categorie aparţine României, cu 949 PPS, iar cel mai mic BUlgariei, cu 604 PPS.

În acest segment ar intra şi SUA, cu 920 PPS.

×
Subiecte în articol: Gabriel Dano
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close