Antena 3 CNN Actualitate Ce salariu a putut să refuze un ospătar pentru a munci pe litoral vara aceasta

Ce salariu a putut să refuze un ospătar pentru a munci pe litoral vara aceasta

De 20.000 de angajaţi ar avea nevoie patronii de pe litoralul românesc pentru a ocupa toate posturile disponibile, afirmă președintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Răducan.

Ce salariu a putut să refuze un ospătar pentru a munci pe litoral vara aceasta
Sursa foto: Pixabay.com
de Gabriel Dano    |    25 Mai 2022   •   17:49

E nevoie de cameriste, barmani, ospătari, ajutori de ospătari, bucătari, recepţioneri, îngrijitori, electricieni, instalatori şi multe altele. Și, deși salariile, susțin patronii, sunt mai mari ca în ceilalţi ani, românii nu se înghesuie

„Angajaţii s-au învăţat să muncească puţin şi să primească salarii mari. Salariul nu mai este contravaloarea muncii prestate, ci este contravaloarea nevoilor şi aşteptărilor angajatului. Vin generaţiile noi care nu au fost bine pregătite nu sunt competenţi şi pentru munca pe care o făcea unul competent înainte acum trebuie să angajezi doi, dar salariile trebuie să fie la nivelul unui angajat bine pregătit. Este trist că nu realizează cât de incompetenţi sunt”, spune Dragoş Răducan, potrivit Adevărul.

O cameristă primeşte pe litoral un salariu care poate pleca de la 2.500 de lei net, un ospătar este plătit cu 3.000 de lei, iar un bucătar poate câştiga lunar aproximativ 5.000 de lei. Angajatorii spun că oferă contracte de muncă, spaţii de cazare pentru cei care vin din alte localităţi, transport şi masă.

Chiar și așa mulți nu consideră oferta de muncă avantajoasă și așa s-a ajuns la o criză a forţei de muncă pe litoral „mai mare ca în orice an”, potrivit patronatelor. Mulţi angajaţi au părăsit acest sector în anii 2020 şi 2021 când, din cauza pandemiei, turismul a trecut prin perioade în care a fost închis total, iar muncitorii au migrat către alte domenii de activitate.

 

×
Subiecte în articol: salariu ospatar bucatar litoral
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close