Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ministrul Rafila propune ca SMURD să treacă la Ministerul Sănătăţii

Ministrul Rafila propune ca SMURD să treacă la Ministerul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, îl atacă indirect pe Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Ministrul Rafila propune ca SMURD să treacă la Ministerul Sănătăţii
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
de Milena Niță    |    07 Apr 2022   •   15:02

Serviciul medical de urgenţă ar trebui să treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii, susţine Rafila. Asta ar însemna ca Raed Arafat să nu mai conducă SMURD. 

Aceasta nu este prima oară când un ministru al Sănătăţii spune acest lucru, însă orice demers a fost respins până acum.

"Mă bucur că avem parteneri profesionişti la nivelul Departamentului pentru Situaţii de urgenţă. Este domnul doctor Arafat, care cu asta s-a ocupat în ultimii 30 de ani, dar în mod evident discutăm despre o activitate medicală iar responsabilitatea - atât în faţa profesioniştilor din sănătate, cât şi în faţa opiniei publice - este a Ministerului Sănătăţii. 

Sunt partenerii noştri, SMURD este o structură a DSU care şi-a făcut foarte bine datoria. Eu întotdeauna le voi mulţumi public pentru tot ceea ce au făcut şi pentru ceea ce fac, dar integrarea serviciilor de urgenţă cu celelalte servicii pe care le oferă, de urgenţă prespitalicească sau unităţi de primiri urgenţe sau compartimente de primiri urgenţe cu celelalte tipuri de activităţi ale sistemului de sănătate este absolut necesară, pentru că nu funcţionează separat. 

Ele trebuie să funcţioneze integrat, iar lucrul acesta trebuie să fie o politică de sănătate a statului român, care nu trebuie să ţină cont de persoanele care ocupă într-un moment sau altul o poziţie de demnitate publică în aceste domenii, ci trebuie să ţină cont de nevoia oamenilor din România de a beneficia de servicii de sănătate. Nu aş vrea să fie interpretat într-un fel ceea ce am spus eu", a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Acesta a spus că a recunoscut public meritele şefului DSU, Raed Arafat, care a făcut o treabă "excelentă" în organizarea serviciilor medicale de urgenţă, însă acestea "trebuie integrate" la nivelul Ministerului Sănătăţii.

Conflictul dintre Rafila şi Arafat a izbuncit din timpul pandemiei de COVID.

Încă de la numirea în funcția de ministrul al Sănătății, Alexandru Rafila și-a exprimat nemulțumirea față de gestionarea pandemiei și a impunerii anumitor măsuri anti-COVIS-19 de către DSU, având în vedere că aceste atribuții îi revin, de fapt, Ministerului Sănătății.

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila Raed Arafat SMURD
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close