Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Căpușele, pericolul ascuns în iarbă. Metode eficiente prin care ne putem proteja

Căpușele, pericolul ascuns în iarbă. Metode eficiente prin care ne putem proteja

Vremea frumoasă ne face să petrecem mai mult timp în natură, însă este important să nu uităm de marele pericol ascuns în iarbă, anume căpușele.

Căpușele, pericolul ascuns în iarbă. Metode eficiente prin care ne putem proteja
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Mar 2024   •   14:00

Sezonul căpușelor începe odată ce vremea devine frumoasă, acestea fiind active începând de primăvara până toamna târziu.

Căpușele se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc cu sângele gazdei, mușcătura lor fiind extrem de periculoasă.

Astfel, căpușele pot transmite bacterii care cauzeaza boli grave, precum boala Lyme.

Potrivit anunțului făcut de primarul Nicușor Dan, în București, aplicarea tratamentelor pentru combaterea căpușelor a început luni, 18 martie.

Cu toate acestea, este foarte important să respectăm câteva reguli simple atunci când ieșim în natură, pentru a ne proteja de mușcătura de căpușă.

Cum ne putem proteja de căpușe

-Haine deschise la culoare. Când ieșim în natură, la picnic sau la o plimbare prin parc, este important să purtăm haine deschise la culoare, astfel încât să putem observa mai ușor căpușele.

De asemenea, hainele trebuie să ne acopere cât mai bine pielea. Încălțămintea trebuie să fie deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje. Totodată, deși nu arată tocmai bine, șosetele trase peste pantaloni nu vor permite căpușelor să ajungă pe piele.

-Spray împotriva căpușelor. Produsele care țin insectele la distanță pot fi găsite în farmacie sau în majoritatea magazinelor, fiind de mare ajutor. Pe lângă îmbrăcăminte, un spray împotriva căpușelor ne va oferi un plus de protecție. Totodată, este important să nu ne așezăm niciodată direct pe iarbă.

-Animalele, expuse mușcăturilor de căpușe. Animalele noastre sunt, de asemenea, în pericol, fiind important ca acestea să fie verificate atent după o plimbare prin parc. În plus, soluțiile speciale, destinate animalelor, ne vor proteja prietenii necuvântători de mușcătura căpușelor.

-Verificarea pielii. Căpușele se pot fixa oriunde, anume pe scalp, în zona axilei, după urechi sau în zonele cu piele fină. Imediat după o plimbare în natură, este important să facem duș, să ne verificăm atent pielea și să spălăm hainele cu care am fost îmbrăcați.

Prezentarea la medic este esențială atunci când apar simptome specifice mușcăturii de căpușă, precum: febră, frisoane, dureri musculare, dureri de cap, oboseală, iritație sau erupții cutanate.

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close