Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ce stimulează imunitatea copiilor! Medicii trag un semnal de alarmă: ”Mitul vitaminei C nu este adevărat!”

Ce stimulează imunitatea copiilor! Medicii trag un semnal de alarmă: ”Mitul vitaminei C nu este adevărat!”

Odată cu începutul sezonului rece, cei mai mulți dintre părinţi îşi doresc să crească imunitatea celor mici. Însă, specialiştii trag un semnal de alarmă şi avertizează că acest lucru ar trebui să se întâmple doar prin metode naturale, suplimentele și vitaminele introduse artificial fiind de cele mai multe ori ineficiente.

Ce stimulează imunitatea copiilor! Medicii trag un semnal de alarmă: ”Mitul vitaminei C nu este adevărat!”
de Andreea Cigolea    |    22 Sep 2020   •   15:45

”Imunitatea crește pe cale naturală, dar putem să îi ajutăm. Perioada aceasta a toamnei când încă sunt multe fructe și legume crude preferabil ar fi să mâncăm produsele naturale și atunci mâncăm fructe de pădure, mâncăm legumele crude” a spus, la Numai de Bine, dr. Irina Antonescu, pediatru.

Una dintre cele mai importante vitamine pentru imunitate este vitamina C. Lipsa acesteia din corp conduce către vulnerabilitate în fața infecțiilor și a bolilor cronice.

”Vitamina C este o vitamină importantă pentru organism, dar este foarte bine să știm că există și anumite mituri.  Mitul că atunci când facem o infecție respiratorie vitamina C a omorât virusul sau bacteria dacă luăm o cantitate mare de vitamina C s-a rezolvat infecția, nu este adevărat!  Vitamina C este strict necesară, dar dacă dozele depășesc capacitatea organismului de absorbție nu facem nimic altceva decât să luăm vitamina C și să eliminăm vitamina C pe altă cale. Decât să luăm vitamina C pe cale sintetică ar fi de preferat să mâncăm fructe și legume, care conțin vitamina C, în general fructele și legumele colorate” a adăugat medicul.

Potrivit specialiștilor, alte poduse care stimulează imunitatea sunt cele apicole, precum mierea de albine și polenul.

”Vitamina D este o vitamină esențială pentru organism ca toate vitaminele.  Întrucât vitamina D noi o facem în piele, sub acțiunea razelor solare. În momentul în care nu mai suntem expuși la soare noi facem o cantitate mai mică de vitamina D și atunci avem nevoie de un supliment. Alimentele care conțin vitamina D nu sunt întâlnite zilnic în alimentația obișnuită a unui copil și atunci categoric avem nevoie de un supliment de vitamina D. Categoric că e bine să mâncăm pește oceanic, să mâncăm nuci, să folosim uleiul de măsline, dar un copil de vârstă mică nu poate mâncă încât să își acopere necesarul de vitamina D” a explicat pediatrul.

Un alt element important este zincul.

”Zincul are un rol în creștere imunității, dar la cei care nu își aduc prin alimente zincul. Atâta timp cât am o alimentație echilibrată nu am nevoie de supliment cu zinc.. Probioticele. Și probioticele sunt importante, sunt foarte importante în momentul în care am o infecție digestivă sau suntem după o infecție digestivă, moment în care am un dezechilibru al florei și am nevoie de un probiotic”

Ccinci produse pe care ar trebui să le consume copiii pentru creșterea imunității

”Un copil trebuie să consume ou, un copil trebuie să consume pește oceanic, pește oceani gras, că este somon, că este sardină, că este macrou. Macroul mic, nu macroul mare. Un copil trebuie să mănânce nuci și un copil trebuie să mănânce fructe și legume crude”.

De asemenea, sunt o mulțime de plante cu efect imunostimulator.

”E echinaceea, e ghimbirul, scorțișoara, dar imunitatea crește pe cale naturală. Nu există o formulă minune prin care un copil să nu facă o infecție respiratorie sau digestivă. Dacă ar exista această formulă, categoric niciun copil al unui cadru medical nu ar mai fi bolnav”.

Cât de benefice sunt ceaiurile și cât de des ar trebui să le consume cei mici?

”Copilul sănătos bea apă și nu bea ceai. Ceaiurile nu sunt la fel de bine reglementate, piața ceaiurilor medicinale nu este extrem de bine reglementate în lume, plantele medicinale pot conține pesticide, plantele medicinale nu întotdeauna știm sursa lor.  Copilul trebuie să bea apă, să mănânce un regim alimentar echilibrat în care în fiecare zi să conțină legume, să conțin fructe, să conțină cereale, cerealele sunt extrem de importante, dar nu cereale extrem de dulci, să conțină carne, dar carnea slabă, nu carnea grasă și să evităm excesul de dulciuri”.

Ce ar trebui să rețină fiecare părinte?

”Un copil trebuie hrănit echilibrat, un copil trebuie să se odihnească, numărul de ore de somn este foarte important, privarea de la somn scade rezistența unui copil, un copil trebuie să facă exerciții fizice, sedentarismul și această perioadă în care mulți au stat în casă în față televizorului sau a altui dispozitiv electronic, fără a face mișcare, într-adevăr îmi afectează rezistența mea la infecții și stresul iarași afectează rezistența noastră la infecții. + 40.50 Stresul la copii e faptul că nu se joacă, stresul la copii e faptul că nu merge la școală, că nu mai participă la sporturile pe care le face și atunci noi ca părinți trebuie să avem grijă să suplinim acele activități care lui îi plăceau foarte mult și acum nu le mai face” a încheiat medicul. 

×
Subiecte în articol: vitamina c zinc pediatru copii imunitate
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close