Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Iată cât trebuie să scoată un român din buzunar pentru a lua măști, până la finalul stării de alertă

Iată cât trebuie să scoată un român din buzunar pentru a lua măști, până la finalul stării de alertă

În urma unui calcul simplu, un român trebuie să scoată din buzunar, pentru procurarea măștilor de protecție, necesare până la finalul stării de alertă, 100 de lei. Ordinul privind obligativitatea purtării măştii în spaţiile închise (birouri, autobuze, magazine) a fost publicat în Monitorul Oficial.

Iată cât trebuie să scoată un român din buzunar pentru a lua măști, până la finalul stării de alertă
Sursa foto: Hepta
23 Mai 2020   •   16:23

„Dacă ne raportăm la plusul de sănătate pe care ni-l aduce, nicio cheltuială nu e prea mare. Dacă ne raportăm în termeni economici – ceea ce nu se face întotdeauna – din punctul de vedere al efortului la care este supusă o familie acesta este mare, pentru că s-au redus drastic veniturile. În multe familii româneşti câştigă doar o singură persoană, cealaltă este în şomaj, iar o un cost de 100 de lei reprezintă un efort mare”, a declarat,  profesorul de economie, Dumitru Miron.

La un preţ mediu de 2 lei/mască şi un consum de 2 măşti de protecţie pe zi în cele 25 de zile de stare de alertă rămase, rezultă un cost de 100 de lei. Cu aceşti bani un român îşi poate achita factura de cablu şi Internet, dar şi cea de telefonie mobilă.

Guvernul a anunţat că va oferi gratuit măşti pentru 1,1 milioane de români din categoria persoanelor defavorizate.

Criza a afectat semnificativ veniturile românilor în ultimele luni. În prezent, 1,5 milioane de persoane sunt în şomaj tehnic, iar alţi 400.000 de români au rămas fără loc de muncă.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: mască romani
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close