Antena 3 CNN Coronavirus Românii pot beneficia de concediu de carantină, în afară de cel medical. Care este procedura de urmat, pas cu pas

Românii pot beneficia de concediu de carantină, în afară de cel medical. Care este procedura de urmat, pas cu pas

Românii plasaţi în izolare voluntară la domiciliu sau în carantină pot beneficia, potrivit legii, de concediul şi indemnizaţia pentru carantină. Acest tip de concediu este reglementat de statul român şi este diferit de concediul medical. 

Românii pot beneficia de concediu de carantină, în afară de cel medical. Care este procedura de urmat, pas cu pas
Sursa foto: Pixabay
de M.Z.    |    28 Feb 2020   •   12:16

Pentru a beneficia de concediul de carantină trebuie îndeplinite mai multe proceduri. Cea care stabileşte necesitatea carantinei este Direcţia de Sănătate Publică, apoi tot această instituţie va elibera un certificat în care se specifică faptul că persoana în cauză nu are voie să muncească din cauza bolii contagioase de care suferă şi stabileşte şi perioada de carantină. 

Apoi, în baza acestor documente, medicul specialist sau cel de familie eliberează certificatul de concediu de carantină. Mare atenţie însă, aceste documente se eliberează numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Pentru că situaţia este una excepţională, certificatele pot fi ridicate de aparţinătorii persoanelor aflate în carantină.  

Plata concediului de carantină se face din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi reprezintă 75% din baza de calcul stabilită de lege. Şi, foarte important, zilele concediului de carantină nu se cumulează cu cele ale concediului medical.

Proceduri pentru concediul de carantină

- carantina este stabilită de Direcțiile de sănătate publică
- pentru persoanele care nu au voie să lucreze din cauza bolii contagioase, Direcțiile de sănătate emit certificate în care menționează durata perioadei de carantină
- pe baza acestui certificat, medicii de familie sau specialiști vor elibera apoi certificatele de concediu medical în caz de carantină
- certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, dar  numai pentru luna în curs sau luna anterioară
- aceste certificate pot fi ridicate de aparținătorii persoanelor aflate în carantină
Sursa: cnas.ro
 
Cât se plăteşte concediul de carantină

- plata reprezintă 75% din baza de calcul
- concediul de carantină este plătit din Fondului naţional unic de asigurări sociale
- concediul de carantină NU este concediu medical
Sursa: cnas.ro

Procedurile de urmat pentru concediul de carantină

×
Subiecte în articol: coronavirus concediu de carantina
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close