Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Sosul pesto, mai nociv pentru copii decât un hamburger!

Sosul pesto, mai nociv pentru copii decât un hamburger!

Sosul pesto, mai nociv pentru copii decât un hamburger!
04 Oct 2017   •   11:53

Sosul pesto ar putea fi mai nociv pentru sănătatea copiilor decât unii dintre hamburgerii de pe piaţă, potrivit unui avertisment al unui grup de acţiune privind consumul de sare din Marea Britanie, citat de The Telegraph. 

Cantitatea de sare din sosul pesto este în creştere, o porţie medie conţinând 1,5 grame de sare, se arată în studiul realizat în Marea Britanie, această valoare depăşind-o pe cea prezentă în unii hamburgeri vânduţi în cadrul unui cunoscut lanţ internaţional de fast-food , care conţin 1,2 grame de sare.  Aceasta este echivalentă cu o jumătate din doza zilnică recomandată unui copil cu vârsta între 4 şi 6 ani, de 3 grame pe zi. 

"O alegere populară în rândul părinţilor, pesto este de multe ori oferit copiilor - ceea ce face ca acest lucru să contribuie şi mai mult la aportul de sare în condiţiile în care doza zilnică recomandată este mult mai mică în cazul celor mici'', avertizează raportul. ''Pe termen lung, acest lucru poate creşte riscul de apariţie a hipertensiunii, accidentului vascular cerebral şi a infarctului mai târziu în viaţă'', se mai arată în document. 

De asemenea, pesto este bogat în grăsimi saturate, etichetele a aproape jumătate dintre produsele incluse în analiză conţinând atenţionări în acest sens. 

''Pesto este un produs uzual, consumat atât de adulţi cât şi de copii, însă oamenii ar putea să nu conştientizeze cât de sărat poate fi acesta. Niciunul dintre produsele analizate nu poate fi descris drept 'sănătos' '', după cum a precizat Sarah Alderton, asistent nutriţionist în cadrul CASH. În acest sens, specialista a recomandat ''servirea unor porţii mai mici de pesto, mai rar, sau să se încerce alte sosuri pentru paste, mai sărace în sare şi grăsimi’'.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: copii hamburger
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close