Antena 3 Actualitate Sănătate Prof. dr. Vlad Ciurea, sfaturi pentru o viaţă sănătoasă: "Creierul nu este amator de orice" - Ce să facem dimineaţa pentru a ne pune în mişcare

Prof. dr. Vlad Ciurea, sfaturi pentru o viaţă sănătoasă: "Creierul nu este amator de orice" - Ce să facem dimineaţa pentru a ne pune în mişcare

de Iulia Gorgorin    |    19 Iul 2021   •   13:53
Prof. dr. Vlad Ciurea, sfaturi pentru o viaţă sănătoasă: "Creierul nu este amator de orice" - Ce să facem dimineaţa pentru a ne pune în mişcare
Sursa foto: Antena 3

Celebrul medic neurochirurg Vlad Ciurea, a oferit în exclusivitate la Antena 3, o serie de sfaturi importante pentru cei care îşi doresc o viaţă armonioasă, dar mai ales sănătoasă.

Se spune că suntem ceea ce gândim, dar şi ceea ce mâncăm. Dincolo de alimentele pe care ar trebui să le consumăm, celebrul medic confirmă teoria că lucrurile simple ne fac fericiţi şi a dezvăluit câteva dintre tabieturile sale, care îl ajută să aibă un stil de viaţă sănătos.

Ce trebuie să facem dimineaţa pentru a ne pune creierul în mişcare 

"Fac tot posibilul ca la 21:45 să opresc televizorul, să iau o carte frumoasă, de călătorii, de aventuri, de poveste, cu geamurile cât mai deschise şi să încerc să dorm. Şi se poate. Fără somnifer şi fără alte lucruri. Se poate, se poate, se poate.

Dimineaţa, ora de trezire la mine este 5:30. Iar dacă mergeţi într-o vacanţă, faceţi tot posibilul să lăsaţi telefoanele, mailuri, să lăsaţi toate aceste suprasolicitări care vin din afară şi care vă conturbă creierul. O solicitare, de exemplu de la serviciu, într-o insulă grecească, îţi conturbă tot şi tot nu o rezolvi şi ţi-ai stricat vacanţa respectivă. S-a inventat weekend-ul. Folosiţi-l. S-a inventat concediul. Folosiţi-l. S-a inventat relaxarea. Folosiţi-o. S-a inventat pădurea. Încă mai avem păduri. Vă rog să le folosiţi. Exact ca la o locomotivă. Aţi văzut că îi bagă apă.

Vlad Ciurea: "Eu beau două pahare de apă dimineaţa"

Apă plată la temperatura camerei. Se deschide geamul cât mai larg. Se fac mişcări de înviorare. Sunt obligatorii. Şi atunci organismul se pune în mişcare încet, iar lucrurile făcute treptat. Acel duş de dimineaţa trebuie făcut încet. Acea cafea de dimineaţa trebuie băută încet. Eu nu sunt de acord cu ţigara de dimineaţa, dar nu sunt fumător. Şi când eram, nu prea era de dimineaţă. Micul dejun trebuie făcut şi mâncat. De aia se numeşte micul dejun.

Cum să dai drumul la locomotivă, dacă tu nu îi dai suportul? Ca la o maşină. Nu îi dai benzină, dar vrei să fugă. Trebuie să facem lucrurile încet, să avem timp pentru fiecare. Fiecare amănunt din viaţa noastră contează enorm ca să pui creierul în mişcare şi să funcţioneze cum trebuie.

Vlad Ciurea: "Creierul nu este amator de orice"

Nu îi plac grăsimile. Îi place ciocolata, îi place cafeaua. E foarte interesant. Legumele, fructele, seminţele. Este un organ foarte sensibil. Dacă vrei să îţi meargă bine în decursul unei zile (...) Trebuie să facem ce ne place. Totul este să ne luăm timpul necesar pentru fiecare element şi să ne luăm repaosul necesar pentru refacerea celulelor nervoase şi a celor sinapse care ne conduc înainte", a spus medicul Vlad Ciurea.

Citiţi şi: Cum deosebim oboseala de sindromul burnout. Neurochirurgul Vlad Ciurea: "Este foarte periculos. Constați că orice faci, nu merge bine"
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close