Antena 3 CNN Actualitate Satu Mare: IPOTEZĂ ŞOCANTĂ. Cadre medicale ar putea fi implicate în uciderea celor 2 bebeluşi găsiţi în tomberon

Satu Mare: IPOTEZĂ ŞOCANTĂ. Cadre medicale ar putea fi implicate în uciderea celor 2 bebeluşi găsiţi în tomberon

1 minut de citit Publicat la 16:20 11 Mai 2015 Modificat la 16:20 11 Mai 2015
newborn_baby_hand.jpg
Ancheta în cazul bebeluşilor găsiţi morţi într-un tomberon din Satu Mare scoate la iveală detalii şocante. Iniţial, s-a crezut că bebeluşii au fost născuţi prematur la 7 luni, iar apoi după naştere, au fost înjunghiaţi.

Rezultatele autopsiei au dat însă peste cap presupunerile anchetatorilor, necropsia arătând că micuţii au fost născuţi la termen. Cei doi bebeluşi aveau 45, respectiv 47 de cm.

Cu adevărat şocant e faptul că raportul medico-legal arată că bebeluşii prezentau plăgi tăiate, produse probabil cu o foarfecă.
Conform unor surse medicale, în urma autopsiei nu s-a putut stabili ora la care au fost născuţi cei doi bebeluşi. Probe de ADN au fost trimise la IML Bucureşti unde vor fi analizate.

Corpurile neînsufleţite ale celor doi bebeluşi se află la morga Spitalului Judeţean Satu Mare şi se aşteaptă avizul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru a fi înmormântate, toate cheltuielile urmând a fi suportate de Primăria Satu Mare.

Cei doi bebeluşi au fost găsiţi morţi într-un tomberon din Satu Mare, vineri în jurul orei 1,00. Poliţiştii o caută acum pe femeia care i-a adus pe lume. Nu exclud să fi avut un complice care a ajutat-o să scape de nou-născutele nedorite.
Fetiţele erau gemene, iar placenta comună era în aceeaşi pungă, deci bebeluşii au fost aruncaţi imediat după naştere.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close