Antena 3 CNN Actualitate Şcoala altfel: Muzeul Pompierilor de la Foişorul de Foc se deschide pentru elevi

Şcoala altfel: Muzeul Pompierilor de la Foişorul de Foc se deschide pentru elevi

Şcoala altfel: Muzeul Pompierilor de la Foişorul de Foc se deschide pentru elevi
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    04 Apr 2012   •   11:30

Muzeul Naţional al Pompierilor- Foişorul de Foc îşi deschide miercuri porţile pentru elevi şi profesori, informează Agerpres.

În cadrul unui program intitulat "Şcoala altfel", derulat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, se vor dezvălui file din istoria pompierilor militari.

Elevii atraşi de activitatea pompierilor bucureşteni sunt aşteptaţi să viziteze Muzeul Naţional al Pompierilor (Foişorul de Foc), Facultatea de Pompieri, dar şi unităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti.

În cadrul acestui program, poliţiştii, jandarmii, pompierii, luptătorii din trupele speciale de intervenţie, aviatorii, criminaliştii şi anchetatorii anti-drog le vor arăta copiilor aspecte practice din activitatea lor.

Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, va prezenta elevilor teme legate de prevenirea delincvenţei juvenile, siguranţa pe Internet, prevenirea comportamentului antisocial, iar reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane îi vor învăţa pe elevi să evite capcanele traficanţilor, în cadrul unor prezentări pe teme specifice care vor avea loc la sediul instituţiilor de învăţământ.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor le vor arăta elevilor măiestria lor în pilotarea elicopterelor din dotare în cadrul unor exerciţii pe care le vor executa la sediul instituţiei.

×
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close