Antena 3 CNN Actualitate Se întâmplă chiar în aceste momente pe litoralul românesc. Ce fac turiştii care sunt acum la mare

Se întâmplă chiar în aceste momente pe litoralul românesc. Ce fac turiştii care sunt acum la mare

Se întâmplă chiar în aceste momente pe litoralul românesc. Ce fac turiştii care sunt acum la mare
de O.P.    |    11 Sep 2013   •   06:01

 Plajele româneşti seamănă acum cu cele private. Au dispărut miile de turişti iar cei care se mai aventurează să stea la soare sunt în număr foarte mic.

Nici nu e de mirare. E destul de rece şi în timpul zilei, iar noaptea vântul e din ce în ce mai puternic.

Nu este nici măcar 15 septembrie şi deja pe litoral... "bate vântul". Nici măcar reducerile oferite de programul "Litoralul pentru toţi" nu au reuşit să încălzească atmosfera. Puţinii turişti care sunt acum la Mamaia se mulţumesc doar cu plimbările pe plajă.

Hotelierii şi administratorii plajelor sperau să mai aibă încasări şi în această perioadă, dar se mulţumesc cu ce au reuşit să câştige până acum.

Bilanţul sezonului estival 2013 este clar pe plus. Într-o perioadă foarte aglomerată, camerele din hoteluri erau scoase la licitaţie. Se ajungea chiar şi la un tarif de 600 de euro pe noapte la un hotel de 4 stele. Iar în zilele cu grad de ocupare de 100% încasările au atins chiar 30.000 de euro.

Administratorii plajelor au avut şi ei câştiguri frumoase. Numai din închirierea şezlongurilor puteau încasa până la 40 de mii de lei pe zi.

×
Subiecte în articol: turism litoral turisti
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close