Antena 3 CNN Actualitate Secţia pentru judecători a CSM repune pe rol cauza în care este vizată Cristina Tarcea

Secţia pentru judecători a CSM repune pe rol cauza în care este vizată Cristina Tarcea

Secţia pentru judecători a CSM repune pe rol cauza în care este vizată Cristina Tarcea
16 Apr 2019   •   17:04

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marţi, repunerea pe rol a cauzei în care este vizat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, după ce a contestat încălcarea principiului repartizării aleatorii a sesizării. 

"Cu majoritate, constată că excepţia nulităţii acţiunii disciplinare motivată de încălcarea principiului repartizării aleatorii a sesizării are prioritate în raport cu celelalte excepţii invocate de pârâtă. Cu unanimitate, repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului pentru soluţionarea excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare motivată de încălcarea principiului repartizării aleatorii a sesizării. Acordă termen la 29 mai, ora 10.00", se arată în decizia Secţiei. 

Pe 19 decembrie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor. 

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 litera f) şi o) din Legea 303/2004", se preciza într-un comunicat al IJ. 

Potrivit sursei citate, în privinţa abaterii disciplinare prevăzute de articolului 99 litera f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la articolul 31 alineatul (1) litera b) şi articolul 32 din Legea 304/2004, modificată şi completată prin Legea 207/2018. 

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de articolul 99 litera o), Inspecţia Judiciară a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii 207/2018, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor. 

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close