Antena 3 CNN Actualitate Șeful INFP, anunț important după cutremurele din ultimele zile: ”Dacă se activează această zonă, vom cere ajutor”

Șeful INFP, anunț important după cutremurele din ultimele zile: ”Dacă se activează această zonă, vom cere ajutor”

Șeful INFP, Constantin Ionescu, a făcut un anunț important, după cutremurele din ultimele zile care au schimbat harta seismică a României.

Șeful INFP, anunț important după cutremurele din ultimele zile: ”Dacă se activează această zonă, vom cere ajutor”
de Andreea Ştefan    |    16 Feb 2023   •   13:46

Oltenia este considerata acum zonă de risc de către specialişti, la fel ca Vrancea.

INFP a instalat în regiune 3 noi staţii seismice pentru a monitoriza mişcarea faliilor.

Cutremurul cu magnitudinea de 5,7 grade, produs marți în județul Gorj, a fost urmat până acum de 270 de replici, au anunțat reprezentanții INFP.

În localități din zona epicentrală intensitatea a fost de peste 7 grade.

Experții INFP spun ca intensificarea pronunțată a activității seismice, va schimba harta de hazard seismic pentru acea zonă, unde în viitor vor mai putea avea loc cutremure mai mari.

În perioada următoare sunt așteptate în continuare replici, dar de o intensitate mai mică fiind de așteptat ca activitatea seismică în acea zonă să înceapă să scadă.

Șeful INFP, anunț important după cutremurele din ultimele zile

”Până în prezent, s-au produs peste 270 de replici. Și azi-noapte a fost un cutremur de 4.2. Ele s-au produs tot în zona unde a fost primul șoc, șocul principal, și cel secundar, de 2.7. Replicile s-au produs de-a lungul celor 2 falii.

Pentru cutremurele din România este un record. Adică n-au fost atâtea replici în urma unui cutremur major.

(...) Noi încercăm să instalăm noi aparate pentru a constrânge cât de cât locațiile unde se produc cutremurele, ca să știm exact și să identificăm cu precizie faliile și să știm exact adâncimea unde se produc cutremurele, pentru că aparatura se află instalată la suprafață. Ca să localizezi în adâncime ar mai trebui un senzor sau doi pe adâncime.

(...) După cum vedeți, sunt cutremure de 3-4 grade, ceea ce arată că încă nu s-a terminat procesul în zona respectivă.

În acest moment, noi avem peste 25 de stații primite din străinătate în cadrul unui proiect de cercetare care se desfășoară pe toată regiunea, nu numai la noi și în restul de țări și sunt suficiente echipamente în prezent care să ne caracterizeze toate zonele seismice din România”, a declarat șeful INFP.

Acesta a precizat că zona Făgăraș-Câmpulung ar putea genera surprize, iar acolo au fost trimise echipamente suplimentare, pentru a vedea dacă este posibil să se activeze și această zonă de cutremure de suprafață.

”Dacă se activează, ar trebui să accesăm și alte echipamente din alte țări, pentru că deja echipamentele portabile pe care le avem le-am trimis în teren și nu mai avem nimic disponibil”, a mai spus Constantin Ionescu, șeful INFP, la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: INFP cutremur
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close