Antena 3 CNN Actualitate Şeful ANAF, prima reacţie la protestul angajaţilor din subordine: „Le solicit să îşi reia lucrul”

Şeful ANAF, prima reacţie la protestul angajaţilor din subordine: „Le solicit să îşi reia lucrul”

Şeful ANAF, prima reacţie la protestul angajaţilor din subordine: „Le solicit să îşi reia lucrul”
15 Mai 2017   •   14:26

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, a reacţionat, luni, la protestul spontan al angajaţilor Fiscului, declanşat în special ca urmare a proiectului legii salarizării bugetarilor, cerându-le să reia lucrul, în condiţiile în care i-a asigurat că va face toate demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi pentru a fi găsite soluţii la revendicările salariaţilor, scrie News.ro.

"Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicãrile. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminarii discrepanţelor si al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia", a afirmat Stan, citat ]ntr-un comunicat al ANAF.

"Le solicit şi pe aceasta cale sã îşi reia lucrul şi îi asigur cã în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor sã fie auzite si sã gãsim soluţii în vederea bunei functionãri a activitãţii instituţiei", a completat preşedintele ANAF.

×
Subiecte în articol: grevă bogdan stan
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close