Antena 3 CNN Actualitate Şeful Cancelariei Prezidenţiale, reacţie la scandalul Schweighofer: O manipulare

Şeful Cancelariei Prezidenţiale, reacţie la scandalul Schweighofer: O manipulare

<1 minut de citit Publicat la 20:16 14 Mai 2015 Modificat la 20:16 14 Mai 2015
mihahah.jpg
Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, a dezminţit implicarea Administraţiei în scandalul Schweighofer, acuzând o încercare de "manipulare" pe subiectul Codului Silvic.

Mihalache a arătat totodată că nu vede ce rău ar fi putut face o întrevedere cu reprezentanţii firmei austriece Holzindustrie Schweighofer.

"La nivelul administraţiei, noi nu ne-am întâlnit, iar dacă ne-am fi întâlnit - ceea ce nu s-a întâmplat pentru că ei nu au solicitat - nu văd ce rău ar fi făcut să ascultăm o parte interesată, un operator economic din România", a declarat Mihalache.

Dan Mihalache a reiterat ca "este vorba de o manipulare" şi "cine stă în spatele acestor manipulari se vede tot mai transparent".

Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis.

Drept urmare, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut directorului SRI să facă verificări şi spune că premierul trebuie să răspundă în caz că acuzaţiile nu se confirmă.


×
x close