Antena 3 CNN Actualitate Senatul a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii

Senatul a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii

Senatul a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii
26 Noi 2018   •   18:54

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. 

S-au înregistrat 81 de voturi ''pentru'', 12 ''împotrivă'' şi 8 abţineri. 

Plenul Senatului şi-a însuşit raportul de admitere cu amendamente întocmit de Comisia pentru muncă. Amendamentele adoptate, iniţiate de PNL şi UDMR, nu au fost de fond. Niciunul dintre amendamentele respinse în Comisie şi susţinute de unii iniţiatori pe parcursul a două ore nu a fost adoptat de plen. 

Proiectul de lege va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close