Antena 3 CNN Actualitate Senatul a adoptat proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale

Senatul a adoptat proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale

Senatul a adoptat proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Iun 2015   •   20:02

Proiectul de lege care priveşte anularea unor obligaţii fiscale a fost adoptat luni, de Senat. Au fost înregistrate 104 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere. Guvernul propune, în actul normativ, anularea obligaţiilor fiscale rezultate în urma reîncadrării de către ANAF a veniturilor din activităţi independente ca activităţi dependente, apărute până la 1 iunie 2015 şi neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală.Va fi anulată şi obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, neachitată, dar numai pentru persoanele a căror bază lunară de calcul este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014.

Iniţiativa adoptată de Senat prevede anularea diferenţelor de "obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţie primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close