Concret, odată stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenurile aflate pe traseul autostrăzilor şi virarea banilor în cont, drumarii pot intra imediat cu utilajele pe aceste proprietăţi. Expropriaţii îşi vor primi banii în termen de 90 de zile de la data în care vor fi notificaţi.
Nici primarii nu-i vor mai putea întârzia pe drumari. Orice modificare a planurilor urbanistice zonale după expertizarea terenurilor şi efectuarea studiul de prefezabilitate, nu va mai fi luată în calcul.
Autorităţile au respins criticile potrivit cărora ordonanţa de urgenţă ar încălca dreptul de proprietate. Legislaţia lacunară a întârziat cu luni bune lucrările la autostradă. Potrivit ziariştilor de la Adevărul, pe un sector al tronsonului de autostradă Bucureşti-Ploieşti constructorul nu poate intra.
Asta din cauza documentaţiei de urbanism obţinute de proprietar după efectuarea studiilor de prefezabilitate, cu scopul de a mări artificial preţul terenului. Însă exproprierile nu au fost singura frână trasă programului de autostrăzi.
Regimul terenurilor dă mari bătăi de cap autorităţilor. În nenumărate cazuri, terenurile nu erau întăbulate şi nu era cunoscut proprietarul. Alteori, terenul era revendicat de mai mulţi presupuşi moştenitori, iar documentele de proprietate lipseau.
Antena3
Ştiri video recomandate