Antena 3 Actualitate Sinteza zilei. A patra zi de proteste de susținere pentru Sorina. Mesajele transmise de protestatari

Sinteza zilei. A patra zi de proteste de susținere pentru Sorina. Mesajele transmise de protestatari

24 Iun 2019   •   22:31
Sinteza zilei. A patra zi de proteste de susținere pentru Sorina. Mesajele transmise de protestatari
Sursa foto: foto: captura Antena 3

A început ancheta penală în cazul adopţiei cu scandal din Baia de Aramă. Procurorul general al României vrea revizuirea adopţiei şi cere ca Sorina să rămână în ţară până se lămureşte situaţia.

Echipe ale ministerului Muncii au început să verifice situația. Și procuroarea Mihaela Iorga Moraru a fost trimisă de la București ca să coordoneze cercetările din Mehedinți.

La plecare, procuroarea a fost așteptată de zeci de protestatari care i-au cerut într-un glas dreptate pentru Sorina. A fost a patra zi de proteste la Baia de Aramă.

"Procurorul Mihaela Iorga Moraru a plecat în aplauzele oamenilor care au venit să o susțină pe Sorina, asta după ce au fost audieri foate lungi, aici la Primăria Baia de Aramă: șase ore doar aici.

Au fost chemați rând pe rând angajați ai școlii în care Sorina a învățat, angajați ai Direcției pentru Protecția Copilului din Severin, angajații primăriei. Procurorul Mihaela Iorga Moraru a venit aici de la Craiova, de unde au fost ridicate mai multe înscrisuri de la Curtea de Apel din Craiova și de la judecătorie, inclusiv mandatul de percheziție cu care s-a acționat vineri aici când Sorina a fost luată", a spus reporterul Antena 3 Gabriela Mladin.

Potrivit acesteia, oamenii au fost toată ziua în stradă pentru a o susține pe Sorina.

În timpul corespondenței reporterului Gabriela Mladin, în direct la "Sinteza Zilei", oamenii au aplaudat Antena 3 și au mulțumit postului nostru pentru implicarea în acest caz.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close