Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei: "Dacă ruşii consideră Ucraina PIERDUTĂ, probabil se va merge pe ideea SEPARĂRII în trei zone"

Sinteza zilei: "Dacă ruşii consideră Ucraina PIERDUTĂ, probabil se va merge pe ideea SEPARĂRII în trei zone"

<1 minut de citit Publicat la 23:08 20 Feb 2014 Modificat la 23:08 20 Feb 2014
Sinteza zilei: &quot;Dacă ruşii consideră Ucraina PIERDUTĂ, probabil se va merge pe ideea SEPARĂRII în trei zone&quot;
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe în PE, a comentat, în ediţia de joi a emisiunii "Sinteza zilei", situaţia tensionată din Ucraina.

Vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe în PE şi-a amintit că, în 1994, fostul ministru rus al Apărării de la acea vreme, Pavel Graciov, aflat în România, l-a întrebat personal ce ar crede dacă Ucraina s-ar diviza în trei: zona răsăriteană, care ar fi rusească, zona Crimeea, tot rusească, şi zona de vest, "care ar putea rămâne Ucraina".

"Primele două erau prevăzute să rămână sub controlul rusesc", a afirmat Ioan Mircea Paşcu.

În acest context, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a adăugat că, dacă cineva dintre conducătorii ruşi consideră că Ucraina este pierdută, atunci o idee precum cea lansată în '94 de oficialul rus ar putea fi pusă în aplicare.

"Eu am o anumită temere că, dacă cineva dintre conducătorii ruşi consideră că Ucraina este pierdută, probabil că se va merge pe ideea aceasta, a separării în cele trei zone", a declarat europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu.



×
Etichete: Sinteza Zilei
Parteneri
x close