Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei. Judecătorul hăituit de procurorul Ciprian Man rupe tăcerea

Sinteza zilei. Judecătorul hăituit de procurorul Ciprian Man rupe tăcerea

Sinteza zilei. Judecătorul hăituit de procurorul Ciprian Man rupe tăcerea
Sursa foto: foto: captura Antena 3
10 Ian 2019   •   23:51

Ovidiu Galea, magistrat de aproape 20 de ani, activând inițial ca procuror și apoi ca judecător la secția penală de la Judecătoria Oradea și de la Tribunalul Bihor a povestit, joi, la "Sinteza Zilei", calvarul prin care a trecut după ce a fost luat drept țintă de DNA.

Citește și: Sinteza Zilei. Noi înregistrări de la DNA Oradea

Chiar procurorul Ciprian Man, de la Serviciul Teritorial Oradea al DNA s-a ocupat de dosarul său bazat pe fapte inventate. În primul dosar a fost absolvit de răspundere penală după ce instanțele competente au dispus restituirea cauzei către DNA, iar structura centrală a DNA a dispus clasarea cauzei cu motivarea că faptele nu există, absolvindu-l pe judecătorul Galea de acuzația de abuz în serviciu.

Procurorul-șef Man l-a trimis însă din nou în judecată, tot pentru o faptă care nu există. Judecătorul Galea a devenit astfel primul magistrat din România care a fost suspendat din funcție de două ori de către CSM.

"Este regretabil că doar după ce apar interceptări și înregistrări și dezvăluiri de acest gen organele statului abilitate preiau frâiele și procedează la analiză, la anchetă și așa mai departe.

Aceste lucruri desfășurate la Oradea erau cunoscute, erau semnalate, erau reclamate. Există plângeri din partea foarte multor persoane", a spus Ovidiu Galea.

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close