x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX

Fii alături de noi!

''Sinteza zilei''. Mâna nevăzută care controlează justiția. Fotografii în premieră cu oamenii sistemului

de D.G.   •   11 Ian 2017   •   23:15
''Sinteza zilei''. Mâna nevăzută care controlează justiția. Fotografii în premieră cu oamenii sistemului 817

Mihai Gâdea a prezentat miercuri la ''Sinteza zilei'' fotografii în premieră cu oamenii sistemului, cu cei care reprezintă "mâna nevăzută" care controlează justiţia.

LIVE AICI

În fotografiile prezentate la ''Sinteza zilei'' apare gruparea care funcţionează foarte bine de ani de zile cu scopul de a elimina adversarii sistemului - mediatic, dar mai ales în justiţie.

''Cel care îi conduce pe aceşti oameni nu este în fotografii, dar e uşor de intuit'', a spus Mihai Gâdea. 

Într-una dintre fotografiile prezentate în emisiune apar fostul ministru al justiției, Raluca Prună, Cristina Guseth, cea care trebuia să fie ministru al justiției, jurnalista Andreea Pora și jurnalista Sabina Fati, practic câțiva dintre reprezentanții presei și societații civile care fac un adevarat zid de apărare în jurul judecătoarei Camelia Bogdan de fiecare data cand sunt expuse public abuzurile comise de aceasta în sala de judecată, după cum scrie Flux 24, site-ul care a intrat în posesia acestei imagini.

 

sursa: Sinteza zilei/Flux 24.ro

}n urm[toarea fotogafie prezentată de Mihai Gâdea la ''Sinteza zilei'' apare Roxana Dascalu, prietenă foarte apropiată cu Cristina Guseth, care este folosită de aceasta pentru a-i asigura acces în presă atât ei cât și magistraților sustinuți de Freedom House, cum este și cazul judecătoarei Camelia Bogdan, după cum afirmă Flux 24.ro.

 

 

sursa: Sinteza zilei/Flux 24.ro

Despre fostul ministru al justiției, Raluca Prună, Traian Băsescu a afirmat că a fost angajată a Serviciilor. '

'Nu este corect să nu scrie în CV-ul dumneai dacă a fost angajată SIE sau nu", a afirmat Traian Băsescu într-o emisiune TV.

Raluca Prună, care a spus că drepturile omului sunt un “lux”, a recunoscut că a mințit CEDO în privința situației din închisorile României și a avizat o ordonanță de urgență care scotea hotărârile judecătorești în afara legii.

sursa: Sinteza zilei

sati