Antena 3 Actualitate O femeie din Cluj s-a răzbunat pe soacră. I-a luat cardul pe care se afla o sumă uriașă și și-a făcut toate poftele

O femeie din Cluj s-a răzbunat pe soacră. I-a luat cardul pe care se afla o sumă uriașă și și-a făcut toate poftele

de Gabriel Dano    |    28 Apr 2021   •   22:33
O femeie din Cluj s-a răzbunat pe soacră. I-a luat cardul pe care se afla o sumă uriașă și și-a făcut toate poftele Pixabay.com

"Soacră, soacră, poamă... bogată", pare să-și fi spus o femeie din Cluj. Aceasta i-a furat cardul bancar soacrei sale şi, pentru că îi știa și pin-ul, a început să scoată diverse sume de bani de la diferite bancomate din oraș. Soacra femeii, în vârstă de 66 de ani, nu și-a dat seama de fapta norei.

Aceasta însă a reușit să scoată o sumă fabuloasă: 185.000 de lei, echivalentul a aproape 40.000 de euro. Între timp au intrat pe fir și polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. Oamenii legii fac cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată.

"La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Cluj-Napoca, la locuința femeii de 39 de ani, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri de interes în cauză, printre care diverse bonuri fiscale și chitanțe.

Față de cea în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, aceasta a fost prezentată magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive, fiind plasată în arest la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile", informează poliţiştii.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close