Antena 3 CNN Actualitate Social A murit electrocutată în timp ce curăța un frigider. Șase copii au rămas orfani de mamă

A murit electrocutată în timp ce curăța un frigider. Șase copii au rămas orfani de mamă

A murit electrocutată în timp ce curăța un frigider. Șase copii au rămas orfani de mamă
Sursa foto: Foto: antena3.ro
08 Mai 2017   •   11:48

O mamă, în vârstă de 37 de ani, a murit electrocutată în timp ce curăța un frigider. Femeia a lăsat orfani nu mai puțin de șase copii, iar mai mult, unul dintre ei a asistat la incidentul tragic, potrivit libertatea.ro.

La fața locului au ajuns și medicii care au încercat s-o resusciteze, însă femeia nu a răspuns manevrelor.

Trupul fără viață a fost transportat la morga spitalului din Bacău, unde legiștii vor efectua necropsia. Între timp, criminaliștii sosiți la locul nenorocirii au demarat o anchetă.

„A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. După ce vor sosi rezultatele de la Institutul de Medicină Legală, vor fi luate măsurile legale prin unitatea de parchet”, a precizat agent șef adjunct Cătălin Crețu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

 

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close