Antena 3 CNN Actualitate Social Şeful STB îi ameninţă pe angajaţi cu desfacerea contractului de muncă, dacă nu ies pe traseu

Şeful STB îi ameninţă pe angajaţi cu desfacerea contractului de muncă, dacă nu ies pe traseu

Directorul STB, Adrian Criț, a ameninţat, sâmbătă, că angajaţii care nu vor ieşi pe traseu se pot trezi cu contractul de muncă desfăcut.

Şeful STB îi ameninţă pe angajaţi cu desfacerea contractului de muncă, dacă nu ies pe traseu
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Georgiana Adam    |    22 Ian 2022   •   17:44

Cele trei zile de grevă de la Societatea de Transport București (STB) înseamnă pierderi de 20 de milioane de lei, a estimat Criţ.

Adrian Criț spune că pagubele vor fi recuperate în instanță de la cei ce au provocat greva și că va fi efectuat și un audit extern, apreciind că protestul poate genera probleme financiare majore.

Sâmbătă, Consiliul de Administrație al societății a luat decizia ca angajații ce intră imediat pe traseu să nu fie cercetați penal. În schimb cei ce nu își lasă colegii să iasă pe traseu sau cei care distrug mijloace de transport vor avea de suferit, a spus directorul.

"Dacă greva va continua, angajații nu vor mai beneficia de siguranța locului de muncă", a spus Criț. 

Conform contractului colectiv de muncă, angajatul care timp de trei zile nu își îndeplinește sarcinile de serviciu poate fi sancționat, inclusiv cu desfacerea contractului de muncă.

Angajații STB sunt de trei zile în grevă, solicitând demisia directorului general al societății. Greva a fost declarată ilegală în instanță.
 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Adrian Criţ grevă traseu contract munca
Parteneri
Românii care luptă în Ucraina au trecut granița în Rusia
x close