Antena 3 CNN Actualitate Social Persoanele fără adăpost din București vor fi numărate vineri noaptea. Inițiativa se desfășoară în 35 de orașe europene

Persoanele fără adăpost din București vor fi numărate vineri noaptea. Inițiativa se desfășoară în 35 de orașe europene

M.P.
1 minut de citit Publicat la 20:30 10 Oct 2025 Modificat la 20:40 10 Oct 2025
om al strazii
Bucureştiul își numără persoanele fără adăpost. Care sunt obiectivele acestei acţiuni/ foto: Getty Images

O acțiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfășura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Inițiativa 'Homelessness Counts' este coordonată de Universitatea Catolică din Leuven - Centrul LUCAS. Demersul își propune să aducă mai multă lumină asupra realităților nevăzute din mediul urban, informează DGASMB, vineri, pe Facebook.

Proiect la nivelul UE

Acțiuni similare se desfășoară în 35 de orașe din 21 de țări ale Uniunii Europene. Proiectul are ca obiectiv o mai bună înțelegere a dimensiunii și specificului acestui fenomen, în vederea dezvoltării de politici publice 'mai eficiente, mai umane și mai adaptate' nevoilor reale ale oamenilor aflați în situații vulnerabile, conform Agerpres.

"În București, proiectul este implementat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și Asociația Carusel, cu sprijinul și implicarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București. În noaptea de 11 octombrie, vom desfășura numărarea persoanelor fără adăpost în spațiul public - pe străzi, în gară, pasaje și alte zone identificate - împreună cu peste 150 de studenți ai Universității din București, voluntari și angajați ai: DGASMB, DGASPC de sector, Asociației Carusel, Asociației Armata Salvării - București, Asociației MozaiQ, Policy Center for Roma and Minorities", a precizat sursa citată.

Pentru a avea o imagine completă asupra fenomenului, vor fi colectate date și din centrele și adăposturile din București care oferă servicii sociale persoanelor adulte fără adăpost, femeilor victime ale violenței domestice.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close