Antena 3 CNN Actualitate Social Cât va costa și când va fi funcțional sistemul de alertare a populației în caz de dezastru natural

Cât va costa și când va fi funcțional sistemul de alertare a populației în caz de dezastru natural

Cât va costa și când va fi funcțional sistemul de alertare a populației în caz de dezastru natural
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    22 Sep 2017   •   18:17

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că sistemul de alertare va avea „două componente importante”.

„Una de partea operatorilor, care (...) sunt dispuşi să investească în această parte din sistem, ei, şi o parte la noi, care este terminalul care integrează semnalele şi după care, prin el, noi putem să dăm mesajele prin ISU. (...) Soluţia tehnică se definitivează astăzi, după care urmează discuţii cu cei care pot furniza soluţie tehnică. Există câţiva pe plan european, inclusiv în România, care pot să facă treaba asta ca să se discute cu ei. Noi sperăm că săptămâna viitoare venim cu informaţii suplimentare, când considerăm că poate sistemul să înceapă să emită aceste alerte pe terminalele mobile. Va fi şi o perioadă de testare, obligatoriu, ca să nu se greşească şi, încet-încet, după asta să intre în implementare totală sistemul pe plan naţional”, a afirmat Arafat.

„Acest sistem se foloseşte pentru situaţiile deosebite ca să atragă atenţia populaţiei. Dacă fiecare alertă mică este dată prin acest sistem, după aceea populaţia nu mai reacţionează la el şi nu mai reprezintă un sistem de alertare. Devin ca orice SMS care intră în orice zi. Din cauza asta trebuie definit care este pragul de la care se dă alerta. În al doilea rând, va fi un centralizator care dă aceste alerte, şi acesta este IGSU, şi este posibil să coborâm la nivelul inspectoratelor judeţene, în sensul în care, dacă e o problemă locală, inspectoratul judeţean să poată să dea alertă imediat pe zonele care-l interesează în baza unor proceduri foarte clare. Deci, în momentul în care avem o situaţie sau necesită să dăm o informaţie urgentă populaţiei, pentru că poate să fie folosit la alerte dacă urmează să fie ceva sau, la indicaţii, cum să acţioneze, dacă a început ceva care nu a fost prevăzut înainte. Sau, post factum, de exemplu, apare un cutremur şi vrei să comunici populaţiei anumite măsuri şi atunci foloseşti acest sistem”, a spus şeful DSU.

Preşedintele ANCOM a explicat, la rândul său, că momentul în care aplicaţia de alertare va deveni funcţională depinde de testele care vor fi efectuate.

„Este vorba de zile, maxim săptămâni, două-trei”, a menţionat Diţă, precizând că partea de achiziţii ce revine Guvernului ar urma să se facă în procedură de urgenţă, iar suma ce va fi alocată nu este imensă.

Suma depinde de sistem, poate să înceapă şi de la un milion de euro şi să se termine şi pe la 3,5 milioane - 4 milioane, dar cum a zis domnul preşedinte (al ANCOM - n.r.), suma se defineşte prin soluţia finală”, a mai declarat Raed Arafat.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: dezastru Raed Arafat
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close