Antena 3 CNN Actualitate Social Descoperire șocantă la Bârlad: mamă și fiică găsite moarte în casă

Descoperire șocantă la Bârlad: mamă și fiică găsite moarte în casă

Descoperire șocantă la Bârlad: mamă și fiică găsite moarte în casă
30 Ian 2019   •   18:53

Descoperire macabră la Bârlad, unde o femeie și fiica sa au fost găsite moarte în casă.

Cele două, Sanda R., 79 de ani, și Larisa T., 59 de ani, nu mi fuseseră văzute din seara precedentă, iar o rudă a sunat la 112, a anunțat vremeanoua.ro.

Echipajul de pe ambulanță ajuns acolo a găsuit cele două cadavre. Nu s-a mai impus niciun fel de manevră de resuscitare, a fost constatat decesul, fiind anunțată imediat Poliția, care a început cercetările în acest caz.

Cea mai plauzibilă ipoteză a anchetatorilor ar fi aceea că femeile ar fi fost intoxicate cu monoxid de carbon, de la o sobă care a fost găsită încă arzând, iar în casa era o căldură insuportabilă. Cercetările sunt în curs. „Apelul la 12 a fost făcut la orele 14.25, de către un bărbat de 64 de ani, o rudă a celor două victime. Acestea nu au mai fost văzute de aseară. În cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Victimele nu au urme de violență pe corp”, a precizat Bogdan Gheorghita, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
 

 

×
Subiecte în articol: descoperire macabra
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close