Antena 3 CNN Actualitate Social Două familii de romi din România au dat lovitura în Franța! Au fraudat statul cu 1,7 miloane de euro. Au fost prinși după doi ani

Două familii de romi din România au dat lovitura în Franța! Au fraudat statul cu 1,7 miloane de euro. Au fost prinși după doi ani

Două familii de romi din România au dat lovitura în Franța! Au fraudat statul cu 1,7 miloane de euro. Au fost prinși după doi ani
Sursa foto: foto: Pixabay.com
03 Mai 2019   •   08:59

Două familii de romi din oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, sunt acuzate de autorităţile franceze că timp de doi ani au încasat ilegal alocaţii familiale şi sociale din partea statului francez, prejudiciul fiind evaluat la aproape 2 milioane de euro. Pe 16 aprilie, anul curent, Tribunalul de Mare Instanţă din Valenciennes din Franţa a emis patru mandate europene de arestare pe numele a patru cetăţeni români de etnie romă din oraşul Murgeni din judeţul Vaslui.

Cei patru romi puşi sub acuzare de procurorii fracezi sunt două cupluri, soţ-soţie, şi împotriva lor procurorii francezi au început urmărirea penală, fiind acuzaţi de escrocherie în bandă organizată, fals, utilizarea falsului în acte, fals într-un document administrativ care stabileşte un drept, o identitate, o calitate sau o acordare a unei autorizaţii, ascunderea unei crime (faptă penală n.r.) în bandă organizată, spălare de bani în formă agravată, participarea la o conspiraţie criminală pentru a pregăti o infracţiune, nejustificarea de resurse (fonduri) în bandă organizată. Fapte pentru care cei patru cetăţeni români de etnie romă riscă să petreacă după gratii câte 10 ani fiecare.

Pe lângă aceştia, alţi trei membri ai clanului de romi din Murgeni au fost identificaţi şi arestaţi pe teritoriul Franţei. Concert, romii din Murgeni sunt acuzaţi că au pus la cale un sistem de fraudare a statului francez iar timp de doi ani au obţinut, în mod ilegal, sume uriaşe cu titlul de alocaţii, bani pe care ulterior i-au investit în imobile şi autoturisme în România, acolo unde locuiau în mod real, scrie Adevarul.ro.
 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close