Antena 3 CNN Actualitate Social Echipaj de poliţie implicat într-un accident rutier: Trei persoane au fost rănite

Echipaj de poliţie implicat într-un accident rutier: Trei persoane au fost rănite

Echipaj de poliţie implicat într-un accident rutier: Trei persoane au fost rănite
03 Apr 2018   •   23:36

Trei persoane au fost rănite, printre care doi poliţişti, într-un accident produs marţi seară între o autospecială de poliţie şi un autoturism pe DN28A Târgu Frumos - Paşcani, în zona localităţii Blăgeşti.

Potrivit unui comunicat remis de IGPR, doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, aflaţi în misiune pentru căutarea unei minore dispărute, în vârstă de 3 ani, s-au angajat în efectuarea unei depăşiri, într-o zonă unde depăşirea era interzisă, lovind frontal un alt autoturism.

În accident au fost rănite trei persoane, printre care şi cei doi agenţi de poliţie. O poliţistă, în vârstă de 26 de ani, a fost transportată la Spitalul de neurochirurgie iar colegul acesteia, în vârstă de 44 de ani, precum şi cea de-a treia persoană rănită, la Spitalul "Sf. Spiridon".

"Pe plan local, s-au luat toate măsurile pentru a beneficia de toate îngrijirile necesare. De asemenea, în caz de nevoie, cei doi poliţişti vor fi transferaţi, cu un elicopter din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la Bucureşti. Facem precizarea că a fost găsit şi câinele de serviciu, care se afla în autospecială. Acesta are un picior rupt şi a fost dus la medicul veterinar, fiind în afara oricărui pericol", informează comunicatul.

IGPR precizează că autospeciala de poliţie avea în funcţiune semnalele luminoase şi acustice.

Şoferii nu au putut fi testaţi alcoolscopic.

"Totodată, menţionăm că minora dispărută a fost găsită. Aceasta este în afara oricărui pericol, nefiind victima vreunei infracţiuni. Cercetările continuă pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului în cauză", se mai arată în comunicatul de presă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident rutier
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close