Antena 3 CNN Actualitate Social Femeia a fost amendată pentru că nu le-a spus polițiștilor cine i-a condus mașina. Decizia neașteptată luată de instanță

Femeia a fost amendată pentru că nu le-a spus polițiștilor cine i-a condus mașina. Decizia neașteptată luată de instanță

Femeia a fost amendată pentru că nu le-a spus polițiștilor cine i-a condus mașina. Decizia neașteptată luată de instanță
01 Apr 2019   •   14:03

Judecătorii Tribunalului Timiş au emis recent sentinţa finală într-un proces în care proprietara unei maşini a contestat amenda primită de la Poliţia Locală pentru că nu s-a prezentat la sediul Poliţiei Locale pentru a oferi detalii despre cine a condus, la un moment dat, autoturismul parcat neregulamentar. 

Concret, Poliţia Locală a amendat-o în iulie 2017 pe femeie cu suma de 300 de lei pentru că nu a dat curs unei invtitaţii prin care era chemată să se prezinte la sediul Poliţiei Locale, în cazul în care nu a fost ea conducătorul maşinii pe care o deţine şi care a fost parcată neregulamentar. În invitaţia mai era menţionat că în cazul în care nu femeia nu se prezintă la sediul Poliţiei Locale se vor aplica sancţiunile prevăzute de OUG 195/2002, respectiv, legea 61/1991. 

Timişoreanca a contestat procesul-verbal arătând că potrivit unei decizii a Curţii Supreme din 2017, pronunţată într-un recurs în interesul legii, „legiuitorul nu a stabilit, în mod expres, în competenţa poliţiei locale atribuţia de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, şi nici de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”. 

Astfel, judecătorii au stabilit că Poliţia Locală nu avea dreptul să o cheme pe proprietara maşinii la Poliţie pentru a spune cine i-a condus maşina în ziua în care autoturismul a fost parcat neregulamentar, scrie Adevarul.

 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close