Antena 3 CNN Actualitate Social “Îmi spunea că o s-o omoare pe Mihaela şi o să-i pună capul în faţa primăriei”. Detalii șocante despre tatăl asasinului din Teleorman

“Îmi spunea că o s-o omoare pe Mihaela şi o să-i pună capul în faţa primăriei”. Detalii șocante despre tatăl asasinului din Teleorman

Carmina Pricopie
2 minute de citit Publicat la 20:01 12 Noi 2025 Modificat la 21:02 12 Noi 2025
asasinul din teleorman si victima sa
Mihaela știa că o să moară și se temea și de soț, și de socru. FOTO: Antena 3 CNN

Un localnic din comuna Beciu a făcut dezvăluiri șocante despre uciderea de către soț a Mihaelei, tânăra care a murit cu ordinul de protecţie în mână. Mamă a trei copii, aceasta a fost bătută și amenințată cu moartea în trecut nu doar de fostul soț care în cele din urmă a ucis-o, ci și de tatăl asasinului.

Socrul Mihaelei este cunoscut în comuna Beciu pentru comportamentul său agresiv și amenințările repetate cu moartea la adresa Mihaelei, dar și a vecinilor săi:  

"Mi-a tăiat cauciucurile de la maşină şi a vrut să-mi dea foc la casă. Îmi spunea că o s-o omoare pe Mihaela şi o să-i pună capul în faţa primăriei", este declaraţia şocantă a localnicului, făcută  pentru Antena 3 CNN.

Bărbatul spune că a chemat poliţia chiar cu câteva zile înainte de crimă, dar, ca şi în cazul femeii, nimeni nu a făcut nimic. Abia miercuri, socrul Mihaelei a fost reţinut.

“O băteau amândoi. Știe toată lumea din comuna Beciu că o bătea. Umblau prin sat amândoi, amenințau pe toată lumea că o să o omoare, că o să o omoare, că o să o omoare! A zis că îi pune căpățâna la Primărie. De câte ori m-am întâlnit cu ea, mi-a spus că: Uite, m-a amenințat că o să mă omoare, o să mă omoare! Dacă nu mă omoară el, mă omoară fiu-său”, a povestit localnicul.

Mihaela știa că o să moară și se temea și de soț, și de socru. Ea a fugit de amândoi înapoi în casa părintească și ceruse ajutorul poliției și parchetului. Nimeni nu a făcut însă nimic.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt sfâșietoare. Asasinul o răpune pe Mihaela cu zeci de lovituri de cuțit, în timp ce copilul mic aleargă după ea. Bărbatul fuge, iar băiețelul rămâne plângând lângă trupul mamei.

Bărbatul care a vorbit în exclusivitate pentru Antena 3 CNN îl acuză pe socrul tinerei asasinate de complicitate. Bărbatul a făcut declarațiile sub protecția anonimatului pentru că se teme el însuși de familia asasinului.

“A venit taică-său, a venit cu mașina, a venit și pe stradă, m-a oprit, m-a amenințat, mi-a tăiat cauciucurile la mașină. Am anunțat poliția. A vrut să dea foc la ce am eu pe acolo. A vrut să intre peste mine și să îmi dea foc”.

Cu câteva zile înainte să moră Mihaela, bărbatul a anunțat poliția despre comportamentul violent al socrului tinerei. Poliția a venit și nu a făcut nimic. “Mi-a zis că mă omoară. El se duce la pușcărie și nu au ce să îi facă”.

Abia după tragedia care a lăsat în urmă trei copii orfani, polițiștii l-au arestat pe tatăl asasinului:

“Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul ar fi amenințat cu moartea în repetate rânduri un alt bărbat. La data de 11 noiembrie anul curent, în urma administrării probatorului a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat”, au transmis reprezentanții IPJ Teleorman.

Pe 8 noiembrie, Mihaela a fost asasinată cu ordinul de protecție în mână, după o răpire, plângeri la poliție și acuzații de viol. Soțul său a încercat ulterior să se sinucidă. Trei copii au rămas ai nimănui.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close